După gestul de nemulțumire al camerunezului Clinton N'Jie față de antrenorul Marius Șumudică, și fotbalistul gabonez Aaron Boupendza, venit în toamnă la Rapid, a lăsat o impresie negativă în cadrul ultimului meci disputat de Rapid.
FC Rapid a terminat la egalitate duelul cu Petrolul, scor 1-1 în Giulești, iar gestul lui Aaron Boupendza către suporterii giuleșteni nu a lăsat impresii prea bune.
„Se vede mâna lui Șumudică de când a venit la Rapid. A așezat altfel echipa, mult mai coerentă, mult mai spre poartă, problema e de la dorință la putință. Mai mult sincer nu am ce reproșuri să îi fac lui Șumudică. Vis-a-vis de jucători, el i-a adus și pe N’Jie și pe Boupendza. N’Jie nu poate, clar nu poate, el nu reușește să se încarce deloc fizic, se spune că este tehnic, eu am văzut ceva pe net, dar trebuie să îl vedem în teren.
Sunt alte soluții mult mai bune la Rapid și Șumudică nu trebuie să rămână captiv în ele, vis-a-vis de modul cum s-a manifestat față de antrenor când l-a scos, total neprofesionist, iar Șumudică nu trebuie să bage sub preș mizeria. În cazul lui Boupendza, el dorește, are capacitate fizică, nu știu la ce nivel tehnic sau nu înțelege, Șumudică nu i-a găsit încă poziția. Consumă multă energie, el e un vârf de atac, trebuie să stea acolo.
Atacanții au altă așezare în teren, trebuie să facă altceva, le trebuie un pic de prospețime în fața porții, ei din prospețime trebuie să aibă execuțiile care să înnobileze munca echipei, iar el consumă mult efort, stă departe de poartă, fuge dintre fundașii centrali, de ce o fugi, nu știu. Fizic este angajat în efortul colectiv al echipei, nu are sclipire, nu poate, nu finalizează, poate să compenseze lipsa de implicare fizică a unui atacant, dar atacantul ăla trebuie să dea gol.
El nu a înțeles unde a venit, în Giulești lumea nu poate să te ierte pentru gesturi sfidătoare la adresa stadionului. Lucrurile au fost clare, el a arătat că tot stadionul trebuie să tacă din gură. Suporterii au venit lângă echipă întotdeauna și ei au dat dovadă de spectacol ca să îi ajute. Lucrul ăsta nu știu cât de ușor se va trece peste el. Mă îngrijorează, Șumudică el caută să țină puțin lucrurile sub control, dar aceste lucruri lasă urme.
Nu există eficiență în atac. De când și-au vândut golgheterii, Rapidul nu a reușit să pună în loc nimic, iar lucrul acesta se vede în campionat, cât de greu adună puncte, cât de rău stă în competiția de a intra în play-off și din nefericire, probabil suporterii își vor pierde și ei răbdarea”, a spus Marian Iancu, citat de Fanatik.
Rapid se află pe locul 8 în clasament, cu 25 de puncte. În 18 etape disputate, giuleștenii au înregistrat cinci victorii, 10 remize și trei înfrângeri.