Liga Campionilor Arbitrul care va oficia Virtus - FCSB în preliminariile Ligii Campionilor a fost suspendat un an

Data publicării:
Photo by Njegos K on Unsplash
Photo by Njegos K on Unsplash

Antoni Bandici va fi la centrul partidei dintre FCSB şi Virtus, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Bosniacul a fost suspendat un an de Federaţia de Fotbal a Bosniei, după un meci cu cântec. 



În vârstă de 34 de ani, Antoni Bandic are un trecut controversat. În 2017, după meciul dintre Zrinjski şi Radnik Bijelina, încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, Federaţia Bosniacă a decis să îl suspende pe acesta timp de un an de zile, după două gafe uriaşe. 

În prima repriză, Bandic a eliminat gratuit un jucător de la Zrinjski, iar în a doua repriză a fluierat un penalty inexistent împotriva lui Radnik în minutul 93. Zrinjksi a câştigat titlul în Bosnia cu acea victorie. 

Bandic nu a mai avut voie să fie arbitru de centru timp de un an de zile, dar a putut activa în continuare ca arbitru asistent. 

Meciul dintre FCSB şi Virtus, campioana din San Marino, din preliminariile Ligii Campionilor, este debutul lui Bandic în această competiţie. Pe durata meciului, el va discuta doar cu cei doi căpitani de pe teren, restul jucătorilor neavând voie să discute cu acesta, potrivit ultimelor reguli UEFA. 

Federico Piovaccari înfruntă FCSB în Liga Campionilor 

În sezonul 2013-2014, Piovaccari a jucat 25 de meciuri pentru echipa patronată de Gigi Becali şi a marcat 10 goluri, dar a rămas în inimile fanilor. Acum, acesta a semnat cu campioana statului San Marino, Virtus AC, adversara FCSB-ului în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. 

Piovaccari (39 ani), care are experienţe în cariera sa în Spania, China, Australia, iar în sezonul 2013-2014 a evoluat la actuala campioană a României (care atunci încă se numea Steaua, n. red.), nu se află la prima sa experienţă în San Marino. El a purtat culorile clubului San Marino Calcio, în stagiunea 2005-06, reuşind să înscrie 11 goluri.

"Mi-ar plăcea să îmi închei frumos cariera şi a venit această propunere, pe care am primit-o cu o mare plăcere. În plus, faptul de a revenit la Bucureşti, de unde am amintiri foarte frumoase, a fost alt imbold de a accepta această provocare", a mărturisit Piovaccari, citat de Agerpres.

"Aceste meciuri sunt cele care îşi fac pielea de găină şi răsplătesc toate eforturile pe care le faci de când eşti copil. În ce mă priveşte, când am primit oferta Stelei nu am avut nici cea mai mică ezitare, să plec din Serie B şi să aud imnul Ligii Campionilor a fost o satisfacţie enormă", a mărturisit Piovaccari despre experienţa de a juca în Champions League.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Liga Campionilor




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel