Spania, Portugalia și Maroc au fost desemnate gazde comune pentru Campionatul Mondial desfășurat peste șase ani, în timp ce Arabia Saudită a primit ediția din 2034.
FIFA a anunțat în mod oficial gazdele pentru următoarele două Campionate Mondiale de fotbal masculin. Cu toate acestea, rezultatul nu a fost o surpriză, întrucât a existat o singură ofertă pentru fiecare dintre turneele din 2030 și 2034 – Spania, Portugalia și Maroc au fost desemnate gazde comune pentru Campionatul Mondial desfășurat peste șase ani, în timp ce Arabia Saudită a primit ediția din 2034.
Deși ambele oferte au fost supuse unui proces de examinare, cea mai mare controversă a fost generată în urma alegerii Arabiei Saudite ca gazdă a turneului, peste 10 ani.
Michael Page, director adjunct pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord la Human Rights Watch (HRW), a avertizat recent despre un „cost uman de neimaginat” pentru găzduirea uneia dintre cele mai mari competiții sportive din lume în Arabia Saudită.
Aceasta vine pe fondul avertismentelor din partea mai multor grupuri care luptă pentru drepturile omului, despre probleme precum abuzul muncitorilor migranți, libertatea de exprimare și drepturile minorităților în regatul din Golf.
Oferta Arabiei Saudite pentru Cupa Mondială nu este una simplă, ci face parte dintr-o inițiativă mai amplă de investiții în sport. Prin fondul său suveran de investiții, Public Investment Fund (PIF), Arabia Saudită a investit miliarde pentru a schimba peisajul sportiv: în domenii precum golf, box, esports Formula 1 etc. în ultimii ani.
Arabia Saudită are ca obiectiv diversificarea economiei sale în cadrul Vision 2030 al Arabiei Saudite. Aceasta afirmă că investițiile fac parte din Vision 2030, un proiect condus de prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman pentru a diversifica economia și a poziționa Arabia Saudită drept una dintre cele mai importante țări ale lumii.
Și se poate observa că accentul pus pe fotbal, poate cel mai popular sport din lume, a fost unul deosebit.
După cum se știe deja, în ultimii ani, Arabia Saudită a cumpărat Newcastle United, reușind să coopteze mai mulți fotbaliști importanți în prima divizie de fotbal din țară – printre care Cristiano Ronaldo, Karim Benzema și Neymar Jr.
În acest proces, prințul moștenitor saudit, cunoscut pe scară largă sub inițialele MBS, a stabilit o prietenie publică cu președintele FIFA, Gianni Infantino, care a continuat să încurajeze investițiile din partea națiunii din Golf în sport.
Țara are planuri mari pentru competiție: a promis proiecte semnificative de infrastructură, pe lângă construirea sau renovarea a 11 stadioane și 185.000 de noi camere de hotel.
Totuși, potrivit grupurilor pentru drepturile omului, Cupa Mondială din 2034 va veni cu un preț scump, scrie CNN.
CITEȘTE AICI Mai importanți banii decât respectarea drepturilor omului? FIFA, pusă la zid