Echipa nationala Ar trebui ca Gică Hagi să preia naționala României? Ce spune Marius Lăcătuș

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Federația Română de Fotbal îi oferă o perioadă scurtă de gândire antrenorului Gică Hagi, pentru a reflecta asupra deciziei privind preluarea echipei naționale.



Reprezentând prima variantă a Federației Române de Fotbal pentru funcția de selecționer al echipei naționale a țării noastre, Răzvan Burleanu, președintele FRF, i-ar fi transmis lui Gheorghe Hagi data limită până la care trebuie să acorde un răspuns. 

„Răzvan Burleanu i-a dat termen lui Gică Hagi până marți să își rezolve situația de la Farul, în sensul de a ieși din acționariatul de la Farul și, astfel, să poată să continue negocierile pentru preluarea postului de selecționer.

Dacă până marți, Gheorghe Hagi nu reușește să își rezolve situația de la Farul, soluția Hagi pică și se va trece la următoarele nume de pe listă, Mircea Lucescu, Adi Mutu și ce mai hotărăște Comisia Tehnică a FRF”, a transmis jurnalistul Cristi Coste, la Fanatik Superliga. 

Implicat atât fizic, cât mai ales sufletește la clubul de fotbal Farul Constanța, Gică Hagi ar fi solicitat o scurtă perioadă care să îi permită să reflecteze asupra deciziei pe care trebuie să o ia.

Lăcătuș: „Îi va fi foarte, foarte, foarte greu să accepte oferta de la echipa națională”

Bun prieten al lui Hagi, Marius Lăcătuș a spus că, cel mai probabil, „Regele” va refuza oferta oficialilor FRF, întrucât nu poate să își părăsească munca realizată în tot acest timp, indiferent dacă persoana care l-ar înlocui ar fi foarte apropiată.

„Eu mi-aș dori (n.r.-ca Gică Hagi să devină selecționer). A spus-o toată lumea, Hagi cunoaște marea majoritate a jucătorilor, i-a avut sub comanda sa.

În același timp, mie îmi vine greu să cred că el va renunța la ceea ce a făcut acolo la Farul. Nu-l văd genul să lase munca de atâția ani pe mâna altcuiva, chiar dacă acel cineva e un apropiat sau un om în care are încredere.

Lui îi place să vadă tot ce se întâmplă acolo la academie, nu mai zic de echipa de seniori. De aceea cred că îi va fi foarte, foarte, foarte greu să accepte oferta de la echipa națională”, a declarat Marius Lăcătuș la Digi Sport Special.

 

Stoichiță: „Gică Hagi este numărul 1”

Șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, Mihai Stoichiță, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Gheorghe Hagi reprezintă principala variantă de selecționer care să îl înlocuiască pe Edi Iordănescu, după ce antrenorul în vârstă 46 de ani a decis să se despartă de echipa națională.

În urma ședinței de miercuri a Comisiei Tehnice, Hagi a fost ales primul pe listă, adeverindu-se astfel toate zvonurile privind cooptarea acestuia la naționala României.

„Procedurile sunt aceleași ca și până acum. Gică Hagi este numărul 1. Sunt și alți antrenori, foști selecționeri, tineri, și experimentați, dar nu pot da nume. Așa vor începe discuțiile, cu prima procedură.

Vor fi același etape ca și înainte să vină Edi. Dacă vom întâmpina probleme, vom vedea”, a spus Mihai Stoichiță, în conferința de presă.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel