Tenis de masă Antrenorul României la tenis de masă își anunță retragerea, după înfrângerea echipei feminine de la Jocurile Olimpice. „Poate să vină și mama antrenorului...”

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Antrenorul României la tenis de masă, Viorel Filimon, a fost foarte dezamăgit de prestația sportivelor sale, anunțând că proba pierdută în optimi a reprezentat ultima competiție pentru el, în calitate de antrenor.



Filimon: „Încă o dată, paleta o țin sportivii în mână”

Viorel Filimon, antrenorul României la tenis de masă, a anunțat că nu va mai continua să conducă lotul național.

„Pentru mine a fost ultima competiție ca antrenor. Dacă federația vrea să rămân să mai ajut, bine, dar îmi ajunge. Sper ca antrenorii care vor veni să facă mai mult decât am făcut eu. Prea repede am dat cu piciorul şansei pe care am avut-o acum, la această ediție.

Am mers pe ideea că Bernie poate să scoată două meciuri și că Samara, ori dublul, vor scoate meciul. Am încercat să facem tot posibilul. Îmi asum formația. Bernie nu putea să joace mai multe meciuri. Cei care joacă dublu au voie să joace un singur meci.

Nu are rost să dau eu vina pe una sau pe alta. Cert este că au fost mai precise, au punctat foarte mult. Le-am zis că tot timpul le dau în forehand indiencelor și că va veni mai puternică mingea. Venea mereu mingea pe forehand.

Am avut o mare șansă, având în vedere că Germania are accidentați. India va progresa lejer în semifinale. Îmi pare rău. Am încercat să fac orice. Inclusiv la individual am lăsat antrenorii, Federația a încercat să facă totul. Zic eu, că nu puteam să facem mai mult. Doar ca fetele să joace.

Am zis să nu ajungem la 2-2 că este rău. S-a mers pe ideea să își scoată fiecare meciul. Nici la dublu nu a mers suficient de bine. Dacă e să aruncăm vina pe cineva, mi-o asum eu. Important e ca sportivii să învețe ceva și ca în competițiile viitoare să-și arate valoare.

Încă o dată, paleta o țin sportivii în mână. Chiar dacă îi zice antrenorul să facă ceva și nu face. Poate să vină și mama antrenorului dacă sportivul nu poate să răspundă la ce trebuie să facă”, a transmis Filimon.

CITEȘTE ȘI Bernadette Szocs nu renunță la visul olimpic, chiar dacă a ratat șansa în proba cu echipa: „Mai am patru ani la dispoziție”

Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de India cu scorul de 3-2, luni, în optimile de finală și a încheiat astfel participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

Tricolorele au început cu stângul și au pierdut primele două meciuri, apoi au revenit și au restabilit egalitatea (2-2), dar s-au înclinat în meciul decisiv.

Partida inaugurală, cea de dublu, a fost pierdută cu 0-3 (9-11, 10-12, 7-11) de Adina Diaconu și Elizabeta Samara în fața perechii Archana Girish Kamath/Sreeja Akula.

Surpriza neplăcută a fost înfrângerea suferită de Bernadette Szocs în duelul cu Manika Batra, scor 0-3 (5-11, 7-11, 7-11).

Samara a adus primul punct al tricolorelor, după 3-2 (8-11, 11-4, 7-11, 11-6, 11-8) cu Sreeja Akula, apoi Bernadette Szocs a învins-o pe Archana Girish Kamath cu 3-1 (11-5, 8-11, 11-7, 11-9).

În meciul decisiv, Manika Batra, cea mai bună jucătoare indiană, a învins-o pe Adina Diaconu cu 3-0 (11-5, 11-9, 11-9). Echipa României, care va încheia pe locul 9, a ocupat locul 5 la Tokyo, 7 la Beijing 2008 și 9 la Rio de Janeiro 2016.

Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles (2028).

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Tenis de masă




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel