Fotbal international Antrenorul echipei Rangers explică cum a revenit Ianis Hagi la prima echipă

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Jucătorul român Ianis Hagi a revenit la antrenamentele primei echipe Glasgow Rangers, sezonul actual nefiind luat în calcul de antrenorul Philippe Clement.



Philippe Clement, antrenorul scoțienilor, a confirmat că detaliile contractuale ar fi fost obstacolul lui Ianis Hagi de a evolua la echipa Glasgow Rangers.

„El va încerca și va lupta să-și câștige un loc în echipă”

„Ianis Hagi a avut o problemă legată de contract înainte să revină, care acum s-a rezolvat, iar acum s-a întors la antrenamentele echipei mari. Vrem să îl aducem la cel mai bun nivel și mă bucur că situația s-a rezolvat acum.

Ianis Hagi s-a antrenat cu echipa secundă și a și jucat meciuri acolo, pentru a-și menține condiția fizică la nivel optim. Acum, vom vedea exact la ce nivel e, iar el va încerca și va lupta să-și câștige un loc în echipă”, a declarat Clement, citat de digisport.ro.

Concret, în contractul dintre cele două părți ar exista o clauză conform căreia salariul lui Ianis ar fi fost mărit automat dacă ajungea la 100 de meciuri la echipa mare (în prezent, Ianis Hagi are 99). Se pare că fotbalistul și clubul au realizat o serie de modificări, astfel că Ianis revine la prima echipă a scoțienilor.

În cursul zilei de marți, 1 octombrie, clubul de fotbal a postat o serie de fotografii de la antrenamentele echipei. Ianis Hagi, jucător care nu a evoluat în niciun meci din actualul sezon la prima formație a lui Glasgow Rangers, a fost surprins în imaginile publicate pe contul de Instagram al clubului.

Totodată, la descrierea postării, s-a anunțat faptul că „Hagi și Ridvan revin la antrenamente”.

Postarea a fost distribuită de Ianis și la Insta story, unde jucătorul a adăugat mesajul: „Back” („Înapoi”), confirmând faptul că a revenit la antrenamentele primei echipe.

Ianis Hagi a reiterat ideea potrivit căreia dorește să rămână în lotul celor de la Rangers, chiar dacă antrenorul a decis să nu îl ia în calcul. În urmă cu o săptămână, fotbalistul a reușit să înscrie două goluri în tricoul celor de la Rangers B, echipă care a evoluat în amicalul cu Huddersfield Town, scor final 3-2.

Jucătorul român a mai oferit și pasă de gol în meciul contra englezilor.

Ianis Hagi: „Eu sunt jucătorul lui Rangers, iubesc clubul”

„Eu sunt jucătorul lui Rangers, iubesc clubul. Am mai spus-o, s-a vorbit foarte mult pe seama mea, eu am spus în două mesaje foarte clare, pe contul meu de Instagram. Eu vreau doar să joc fotbal și nu cred că am dezamăgit niciun antrenor care a avut încredere în mine, în istoria mea scurtă de fotbalist.

Am fost în comunicare permanentă cu dânsul, am făcut pregătirea cu echipa a doua, a fost chiar mai greu decât la prima echipa, mă refer la partea fizică. Nu am dezamăgit niciodată un om care a avut încredere în mine. Le mulțumesc celor din țară, cluburilor din țară care au vorbit foarte frumos despre mine, dar lupta mea este afară”, a declarat Ianis Hagi, după meciul de luni seară.”, spunea Ianis Hagi, după meciul României cu Lituania, scor 3-1.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel