Liga Campionilor Antrenorul celor de la Sparta Praga ştie deja cum să o învingă pe FCSB. "Am pregătit un plan"

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Lars Friis, antrenorul celor de la Sparta Praga, vrea ca echipa sa să câştige în returul turului III preliminar din Liga Campionilor cu FCSB. 



În manşa tur, FCSB a remizat, scor 1-1, cu Sparta Praga, în deplasare, iar Lars Friis s-a declarat dezamăgit de jucătorii săi. 

”Nu vreau să arăt spre jucători individuali. Kuchta nu a fost foarte aproape de minge, dar nici ceilalți coechipieri din jurul său nu au fost. Dacă vrem să jucăm în Liga Campionilor, trebuie să ajungem acolo cu performanțe mai bune. Niciunul dintre jucători nu a arătat bine pentru această competiție. În mod normal, jucătorii noștri sunt mult mai buni. Sunt o mulțime de lucruri în spate, nu vreau să ne găsesc scuze. Trebuie să ne îmbunătățim.

(n.r. A fost adversarul mai dificil decât vă așteptați?) Nu, am jucat împotriva celei mai bune echipe din țară. Nu sunt surprins de prestația FCSB-ului. Noi nu am evoluat nici individual, nici ca echipă la nivelul Ligii Campionilor. Vom încerca să arătăm mai mult în retur. Trebuie să luptăm mai mult, să avansăm și să câștigăm”, a spus Lars Friis, potrivit sport.cz.

Întrebat despre golul anulat din minutul 90+3, Friis a replicat: ”Am revăzut situația controversată pe video și cred că multe lovituri libere au arătat la fel în meci. Dar așa stau lucrurile. Nu poate fi o scuză. Pe de altă parte, am avut și alte ocazii și nu le-am transformat. Am fost dezamăgitori în alte faze ale jocului, nu am jucat la nivelul nostru obișnuit”, a mai spus danezul. 

Acum, înaintea returului, Friis spune că ştie cum să o bată pe FCSB

”Am în minte felul în care va arăta meciul din România și am pregătit deja un plan pe care nu îl voi dezvălui. Mâine (n.r. luni, 12 august) vom pleca spre București și este clar că va trebui să ne gândim la cine va juca, bineînțeles vom ține cont și de nivelul oboselii.

De exemplu, Victor Olatunji nu ar fi putut juca întreaga partidă azi, iar cu FCSB să joace alte 90 de minute. Sunt fericit că azi (sâmbătă, 10 august) am jucat total diferit față de felul în care am făcut-o marți (6 august, în turul cu FCSB)”, a spus Friis, potrivit cehilor de la isport.besk.cz. 

Gigi Becali a decis: Marius Ştefănescu, titular cu Sparta Praga 

”Noi am decis schimbările (n.r. din meciul cu Farul) dinainte, că vor juca câte o repriză. Trebuia să iasă și Ștefănescu, să joace doar o repriză, dar ei nu au fost de acord, că au zis că au nevoie de el. Da, da, da (că Ștefănescu va fi titular cu Sparta, cu Băluță și Miculescu)”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

FCSB are un moral excelent înaintea returului cu Sparta Praga, după ce a obţinut prima victorie în acest sezon de Liga 1. FCSB a învins-o pe teren propriu pe Farul Constanţa cu 3-2, după un meci spectaculos. Marinarii au condus cu 1-0 şi 2-1, dar s-au recunoscut învinşi în final. 

Dacă trece de Sparta Praga, FCSB va avea asigurat locul în grupele Europa League. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Liga Campionilor




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel