Campionul Andy Murray dorește să își ia rămas bun de pe terenul de tenis de la fanii britanici.
Perechea britanică formată din Andy Murray și Emma Răducanu va fi prezentă pe tabloul de dublu mixt de la Wimbledon, scrie presa internațională.
Reprezentanții scoțianului au confirmat că cei doi au primit un wild-card din partea organizatorilor, Murray urmărind să-și maximizeze oportunitățile la ultima sa apariție la All England Club.
Campionul britanic, în vârstă de 37 de ani, a declarat de ceva timp că aceasta va fi ultima sa apariție la turneul la care a ridicat trofeul în două rânduri, în anii 2013 și 2016.
Murray și-a revenit după ce a suferit o intervenție chirurgicală la spate pentru eliminarea unui chist, în urmă cu 11 zile, fiind forțat să se retragă din meciul său de simplu, din primul tur, împotriva cehului Tomas Machac.
De trei ori campion în turneele de Grand Slam, Murray a anunțat că este suficient de apt pentru a adăuga participarea la Wimbledon și în cadrul probei de dublu, alături de campioana US Open 2021, Emma Răducanu, precum și pentru a juca proba de dublu masculin cu fratele său mai mare, Jamie.
De remarcat este faptul că, pentru Răducanu, va fi un debut în proba de dublu a unui turneu de Mare Șlem, al cărei singur meci de dublu la nivel WTA a venit la Washington, în urmă cu doi ani.
Tânăra de 21 de ani a susținut ideea de a face echipă cu Murray, tot în anul 2022, declarând pentru BBC Breakfast: „Nu am vorbit despre asta, dar este ceva ce simțim că amândoi vrem să facem”.