Superliga Romaniei Andres Şfaiţ a semnat cu CFR Cluj. Atacantul vine de la Salernitana

Data publicării:
sursa: Pexels
sursa: Pexels

CFR Cluj a reuşit să îl înregimenteze pe Andres Şfaiţ, tânărul atacant de la Salernitana al cărui transfer a picat în vară din cauza unor probleme cu documentele. 



"Bun venit, Andres Sfaiț!

Cluburile CFR 1907 Cluj și Salernitana au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Andres Sfaiț 

În vârstă de 20 de ani, tânărul atacant clujean se întoarce în România după mai bine de 10 ani petrecuți în străinătate, perioadă în care a evoluat atât în competițiile de juniori, dar și pentru cele de seniori în Austria, pentru SV Grödig, și în Italia, pentru Salernitana 

Cu 69 de meciuri bifate în carieră, Andres a reușit să marcheze de 13 ori și să debuteze la Echipa Națională a României U20, având  prezențe în meciurile din U20 Elite League 

Îți urăm bun venit, Andres, și cât mai multe reușite alături de echipa noastră", a transmis CFR Cluj.  

CFR Cluj l-a luat pe Stipe Juric, fostul atacant al Oţelului, dar şi un fundaş crescut de Real Madrid

CFR Cluj a început să mute pe piaţa transferurilor. Lotului antrenat de Dan Petrescu i s-au alăturat Stipe Juric, atacantul care a rămas liber de contract după despărţirea de Oţelul Galaţi, dar şi un fundaş crescut de Real Madrid. 

Echipa de fotbal CFR Cluj a anunţat, marţi, pe pagina sa de Facebook, transferurile jucătorilor Alexandru Ţîrlea şi Stipe Juric.

Alexandru Ţîrlea, un fundaş lateral de 23 de ani, s-a născut în Spania şi a crescut la renumita academie a celor de la Real Madrid. La nivel de seniori, Ţîrlea a bifat 103 de partide şi a evoluat la Salamanca, Gimnastic de Tarragona şi Deportivo Alaves, pentru cea din urmă debutând în La Liga într-un meci cu Rayo Vallecano.

Ţîrlea a adunat 8 selecţii la echipele naţionale de juniori ale României.

Stipe Juric a semnat şi el cu CFR, după ce a evoluat pentru Oţelul Galaţi în 23 de partide. În vârstă de 26 de ani, atacantul bosniac a evoluat atât în ţara sa natală, pentru NK Siroki Brijeg, dar şi în Polonia, la LKS Lodz, bifând 238 de meciuri, 83 de goluri şi 9 pase decisive de-a lungul carierei, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel