Simona Halep a jucat un singur meci după ce TAS a decis că dopajul a fost accidental şi i-a redus suspendarea de la 4 ani la doar 9 luni. De atunci, sportiva a fost chinuită de o accidentare la genunchi, însă revenirea pe terenul de tenis este aproape.
"Nu am mai vorbit de mult cu Simona. Când am jucat la Cluj cu ea cred că avea probleme la genunchi şi a şi declarat că îşi ia ceva mai mult timp pentru recuperare. Dar o să o revedem sigur pe teren, 100%. Ea vrea să joace, vrea să mai încerce, vrea să fie în faţa publicului. 100% se gândeşte la asta. E şi greu să se motiveze. A avut şi partea asta de viaţă normală, cu foarte multe rele. Ea nu putea să iasă nicăieri, era o presiune enormă. Dar a avut parte de o perioadă în care să se trezească când vrea ea, să mănânce un pic ce vrea, o viaţă fără planul ăla de antrenament. Normal că începe să îţi placă. Mai ales în prima perioadă după ce te laşi.
După care începe să te roadă, să vrei înapoi.
Depinde de fiecare om în parte. 100% o să simtă adrenalina aia pe care nu poţi să o ai din nimic altceva. Dar fiecare om e altfel. Mie, spre exemplu, mi-a căzut tavanul în cap. Şi ei o să i se întâmple la fel. La fete e un pic diferit, pentru că ele vor şi familie, vor copii. Dar la băieţi e un procent foarte mare. Adrenalina aia nu o poţi găsi în altă parte, chiar dacă o cauţi. Important e să fie bine fizic şi psihic. Iar primul pas l-a făcut deja, că a demonstrat că nu a fost vinovată.
Acum urmează paşii ăia mai mărunţi, pentru că trebuie să pună osul la muncă", a declarat Andrei Pavel la Un Podcast.
Sportiva din Constanţa a anunţat că l-a cooptat din nou pe Daniel Dobre în staff-ul ei tehnic.
"Am încercat să mă recuperez cât se poate de mult cu genunchiul, pentru că este o accidentare destul de mare și nu prea știu cum să o gestionez, dar încet-încet am început să intru pe un drum mai bun și am speranța ca pe la începutul lui septembrie să încep să joc tenis și sa ma pregătesc foarte bine pentru perioada următoare. Îmi doresc foarte mult să revin, dar nu știu cum voi progresa cu genunchiul, cu durerea. Am dureri, e foarte greu să joci așa la un nivel înalt.
Daniel Dobre o să fie antrenorul meu, este și a fost mereu alături de mine și mă bucur foarte mult fiindcă este un om deosebit”, a explicat Simona Halep.