Superliga Romaniei Andrei Păunescu a explicat de ce a dat clubul Rapid Bucureşti în judecată. "Imnul îl poate cânta oricine"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, a explicat de ce a decis să acţioneze în judecată clubul Rapid Bucureşti, cu privire la folosirea imnului. 



"Treaba este simplă. Imnul îl poate cânta oricine. Niciodată familia Păunescu, nici Adrian Păunescu, nici noi, moștenitorii lui, nu am avut nimic de spus. Să se cânte liber. Totul este fără condiții, fără bani, fără nici o problemă. În momentul în care se obțin bani ți imnul Rapidului, pe care tata l-a scris pentru sport și pentru cultură, devine reclamă la alcool, la pariuri, la eșarfe, la tricouri, la bijuterii lucrurile sunt altele.

Nu mă întrebați pe mine de bani pentru că eu nu am obținut nici un ban. Eu întreb doar de ce se comercializează aceste versuri fără să se menționeze autorul, nicăieri și de ce nu am fost întrebați cum se pot face aceste produse. Poate dacă ne-ar fi întrebat cineva am fi spus hai să le facem și să donăm banii unui scop sportiv sau cultural, dar nu a întrebat nimeni nimic", a spus Andrei Păunescu, în direct la Antena 3 CNN.

Prima reacţie a celor de la Rapid Bucureşti 

"Am constatat cu surprindere faptul că Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a acționat în judecată clubul nostru, formulând o reclamație care are ca obiect “dreptul de autor și drepturile conexe”.

Mai precis, suntem acuzați că am utilizat versurile din Imnul Rapidului în scopuri comerciale.

Așa cum știu suporterii rapidiști de toate vârstele, Imnul Rapidului a fost compus de către poetul Adrian Păunescu, la începutul anilor ’80, și a devenit un simbol al rapidismului.

De atunci, "Imnul" a fost intonat de sute de mii de ori, iar pasaje din el au fost folosite, începând cu perioada aceea, pe diverse elemente simbolistice sau materiale promoționale (tricouri, căni, cărți, programe de meci etc.).

În semn de respect și omagiu pentru autorul "Imnului", sala de conferințe a stadionului poartă numele Adrian Păunescu, iar la inaugurarea arenei din Giulești, Andrei Păunescu a fost invitat, contra cost, să intoneze Imnul.

Așa cum spuneam, ne surprinde faptul că am aflat de această reclamație doar din spațiul public, fără vreo informare prealabilă verbală sau scrisă.

Din respect, în primul rând pentru trecut și istorie, până nu vom primi reclamația oficială, refuzăm orice fel de polemică legată de acest subiect", au transmis cei de la Rapid Bucureşti. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel