Dinamo primește vizita celor de la FCSB duminică, începând cu ora 21:00, într-un meci care contează pentru a XIII-a etapă a Superligii.
Fanii dinamoviști se pregătesc intens pentru a-i primi pe suporterii „roș-albaștrilor”. Meciul dintre Dinamo București și FCSB se va disputa pe Arena Națională, iar „câinii roșii” au achiziționat deja peste 35.000 de bilete, în timp ce suporterii FCSB-ului, aflați în minoritate, iau cu asalt Peluza Sud. Cert este că dinamoviștii vor face spectacol pe cel mai mare stadion din țară, așa cum preconizează și Andrei Nicolescu.
Până în acest moment, peste 6.000 de fani ai campioanei en-titre au cumpărat biletele pentru a-și susține favoriții în bine-cunoscutul derby al fotbalului din România.
Administratorul special al clubului din „Ștefan cel Mare” a declarat că Dinamo se gândește doar la victorie în derby-ul cu FCSB, atât Dennis Politic, cât și Hakim Abdallah fiind apți să evolueze împotriva celui mai mare adversar al echipei. Totuși, Antonio Bordușanu și Andrei Florescu nu vor putea să joace, fiind încă în perioada de recuperare după accidentările suferite.
„Ne gândim doar la victorie cu FCSB. Știți cum e, de la gând la faptă trebuie să fie ceva acolo ca să se transforme gândul în faptă. Dacă ambele echipe vor gândi meciul așa cum îl vom gândi noi, va fi foarte spectaculos. Pentru că noi îl gândim ca să câștigăm. Ca să câștigăm trebuie să înscriem și pentru asta cred că va fi un meci deschis.
Eddy Gnahore e un jucător foarte important și are experiență, și o calitate foarte mare. Da (n.r. – dacă Politic și Abdallah sunt apți). Din punct de vedere al parametrilor fizici, pe testele noastre, Luna arată foarte bine. Acum, mai departe, e decizia antrenorului.
Cred că încă Bordușanu și Florescu sunt un pic în urmă cu pregătirea fizică după accidentări. În rest, toată lumea a intrat în programul normal al echipei. Pentru noi ar fi un boost de încredere (n.r.- o victorie cu FCSB), pentru ce am construit până acum.
Ar fi confirmarea faptului că am construit corect în acest început de campionat. Asta apreciați dumneavoastră dacă ar fi o surpriză dacă învingem FCSB. Cu siguranță în tribune va fi spectacol, deoarece fanii noștri vor fi acolo în număr mare”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.