Andrei Nicolescu a recunoscut că nu a transferat un jucător pe care Zeljko Kopic l-a dorit la Dinamo, deşi spune că acesta ar fi putut avea rapid un impact pe teren pentru "câini".
Fără să dea numele fotbalistului, Andrei Nicolescu a spus că aducerea acelui jucător ar fi destabilizat clubul din punct de vedere financiar, chiar dacă pe plan sportiv acesta ar fi putut avea un impact pozitiv.
"Noi ne dorim binele clubului. Şi binele clubului înseamnă să luăm nişte decizii care sunt coerente. Binele echipei e un pic diferit. Pentru că binele echipei poate fi acum, pe moment. Iar cererile legate de transferuri sunt în această energie şi cumva în speranţa că decizia de genul 'hai să mai aducem 2-3 jucători' o să facă bine pe moment. Nimeni nu gândeşte pe termen mediu sau lung dintre cei care cer transferuri acum.
Am fost nevoit, din cauza limitărilor de buget şi datorită modului în care gândim creşterea clubului, ca o anumită opţiune a antrenorului, care era un jucător extraordinar, să nu o putem onora. Dar, tot în ideea şi în modul în care gândim construcţia acestui club, pentru binele clubului. Cu siguranţă, pe termen foarte scurt şi scurt ne-ar fi adus un plus. Un jucător cu experienţă extraordinară, la maturitate, pe termen scurt ar fi avut un impact foarte bun. Dar ar fi destabilizat foarte mult proiecţia noastră bugetară, în vestiar cu siguranţă ar fi fost unele discuţii, şi aşa mai departe", a declarat Andrei Nicolescu la Radio Dinamo 1948.
"Eram foarte aproape să semnăm un jucător, agreasem toate detaliile, şi nu s-a mai finalizat, pentru că jucătorul nu s-a mai urcat în avion. Pentru că frustrarea a fost destul de mare în rândul suporterilor, le-am dat explicaţia asta. E vorba de Omar Rekik, cel care a făcut academia la Arsenal. Ajunsesem la un acord cu agenţii lui, cu tatăl lui, care voia să îl ajute să se mute în România. Şi în ziua în care trebuia să vină, cineva din grupul Hull l-a deturnat. Grupul Hull care deţine Hull City şi Maribor. Avea avionul seara, iar în după-amiaza aceea nu a mai răspuns la telefon. Nu a vorbit nici cu agenţii, a fost frustrant pentru noi.
Durmisi este pe lista noastră, e în analiză, e greu de spus dacă e o soluţie. E încă în analiză între scouting şi Mister. Poate fi o soluţie, dar nu ştiu acum.
Rekik ne-a creat o situaţie complicată, pentru că era una dintre cele trei opţiuni. Celorlalţi jucători le-am spus deja că am ajuns la o decizie şi e mai greu să reluăm discuţiile acum. Dar vom vedea. Prioritatea e un fundaş central. Toţi cerem să vină repede, nu doar Zeljko Kopic, dar el trebuie să îndeplinească criteriile şi principiile noastre", a declarat Andrei Nicolescu la Fotbal Club.