„Tricolorul” a semnat o nouă înțelegere contractuală, după ce fosta sa formație, Al Akhdoud, a retrogradat în a doua ligă de fotbal.
Fotbalistul român era liber de contract după despărțirea de clubul din Arabia Saudită, Al Akhdoud. Echipa de fotbal a retrogradat la finalul sezonului trecut, iar Burcă a luat deja hotărârea de a semna cu o altă formație.
Clubul de fotbal Baniyas a oficializat cooptarea fotbalistului român. Oficialii din Emirate au anunțat că fundașul central se va alătura echipei în cantonamentul din Serbia.
View this post on Instagram
„Andrei Burcă a reprezentat naționala României în 30 de meciuri, ultimul dintre ele fiind EURO 2024, în Germania, reușind să se califice cu naționala sa în optimile de finală. A jucat peste 345 de meciuri la cluburile pe care le-a reprezentat, unul dintre ele fiind clubul CFR Cluj, câștigând și campionatul.
În cele din urmă, jucătorul și-a exprimat bucuria că s-a alăturat clubului și că se află în capitala Emiratelor, Abu Dhabi, subliniind că este încântat de această mare provocare. Excelența Sa Muhammad Ali Al Junaibi, Președintele Companiei de Fotbal, alături de Salem Obaid Al Zaabi, Director Executiv al Companiei de Fotbal, l-a salutat pe jucător, urându-i succes alături de colegii săi”, a fost mesajul clubului de fotbal, pe pagina oficială de Instagram.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Andrei Burcă este de 3 milioane de euro.
Echipa Baniyas a încheiat sezonul trecut pe locul 10, cu 26 de puncte.