Numele lui Andrei Borza a fost legat de un posibil transfer la Genoa în această iarnă. Zvonurile s-au intensificat după ce Dan Şucu a devenit acţionar majoritar al Grifonilor.
Fotbalistul, aflat în cantonament în Dubai cu Rapidul, a spus cum vede aceste zvonuri, dar şi care este campionatul lui preferat din Occident.
"E bine că se vorbeşte despre mine, înseamnă că sunt în formă, mă pregătesc bine, joc bine. Dar nu a venit nimic pentru mine, nici la club, nici la impresar. Deci mă pregătesc cu Rapidul şi voi continua să joc aici.
Echipa mea favorită e Manchester City. Campionatele mele preferat sunt Spania, Italia şi Anglia", a declarat Andrei Borza din cantonament pentru Fanatik.
Înainte de plecarea în cantonament, Marius Şumudică a dat asigurări că Andrei Borza nu va pleca de la Rapid în această iarnă.
”Vorbim despre Borza că pleacă la Genoa? Că are 3 milioane sau 3,5 milioane clauză. Suntem o echipă care a jucat cu 3-4 underi și am încercat să nu îi consider așa. Am jucat cu Grameni, cu Borza, cu Ignat.
Borza mai are doi ani de under, dar eu vreau să nu consider așa. Din câte știu eu nu. Nici el nu își dorește să plece. Are campionatul european în vară. Se vede clar o creștere.
Mă bucur și pentru el și pentru Ignat. Rareș mai are de tras, dar va fi un jucător care se va impune. De Grameni îmi pare foarte rău, dar este o concurență acerbă acolo la mijlocul terenului. Ignat va fi și el titular”, a spus Marius Șumudică, la Liga Digisport.
"