Turnee WTA Anca Todoni, învingătoare în finala turneului WTA 125 de la Santa Cruz

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Românca în vârstă de 20 de ani a câștigat competiția din Bolivia, dotată cu premii totale de 115.000 de dolari.



Anca Todoni își trece încă un turneu WTA 125 în palmares

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a câștigat turneul WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe columbianca Emiliana Arango, cu 7-6 (7/5), 6-0.

Todoni (20 ani, 138 WTA), a șasea favorită, s-a impus după o oră și 34 de minute, deși a fost condusă în primul set cu 2-0 și 3-1.

Emiliana Arango (23 ani, 234 WTA) a fost recompensată cu un cec de 8.500 de dolari și 81 de puncte WTA.

Anca Todoni nu a pierdut niciun set la Santa Cruz, reușind să câștige seturi la zero în fiecare tur al competiției începând cu optimile de finală.

Pentru româncă este al doilea titlu WTA 125 din carieră, după cel obținut în iunie, la Bari.

Anca Todoni a fost răsplătită pentru trofeu cu 15.000 de dolari și 125 de puncte WTA, cu care a făcut un salt de 21 de locuri în ierarhia mondială, până pe 117, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee WTA




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel