Turnee WTA Ana Bogdan, înfrângere dramatică la Brisbane. Românca a fost nevoită să abandoneze

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Deși a câștigat primul set al confruntării, tenismena română a abandonat partida cu rusoaica Anastasia Potapova, în a treia manșă.



Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a abandonat în prima rundă a turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de 1.520.600 de dolari americani, luni, la scorul de 2-6, 6-4, 2-0 pentru rusoaica Anastasia Potapova.

Ana Bogdan (32 ani, 114 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după două ore și 29 de minute.

Românca a dominat primul set, pe care și l-a adjudecat clar, cu 6-2. Deși a început foarte bine actul secund, cu 2-0, jocul a fost echilibrat, Potapova (23 ani, 35 WTA) a reușit să întoarcă scorul și s-a impus cu 6-4, după un ultim ghem epic, de lungă durată, încheiat la a șasea minge de set a rusoaicei.

Ana Bogdan a avut 40-0 și șapte șanse de a egala, 5-5, dar nu a reușit, iar în decisiv a renunțat la luptă după ce a pierdut primele două ghemuri, ca urmare a unor probleme de natură medicală.

Potapova s-a impus și la prima lor confruntare, anul acesta, în sferturi la Cleveland, cu 6-2, 6-1.

Ana Bogdan rămâne cu un cec de 10.660 de dolari și 26 de puncte WTA.

Tot luni, Anca Todoni (20 ani, 118 WTA) a învins-o pe Cristina Bucșa (26 ani, 103 WTA), jucătoare născută la Chișinău, dar care reprezintă Spania, cu 7-6 (7/3), 6-2, scrie Agerpres.

CITEȘTE AICI Anca Todoni, victorioasă în primul tur la Brisbane

Rezultatele înregistrate luni, în primul tur la Brisbane

Anca Todoni (România) - Cristina Bucșa (Spania) 7-6 (7/3), 6-2

Polina Kudermetova (Rusia) - Xinyu Wang (China) 6-1, 6-3

Peyton Stearns (SUA) - Veronika Kudermetova (Rusia) 6-2, 6-3

Anhelina Kalinina (Ucraina) - Yafan Wang (China) 6-4, 2-0 (abandon Wang)

Yue Yuan (China) - Arantxa Rus (Olanda) 6-2, 6-4

Anastasia Potapova (Rusia) - Ana Bogdan (România) 2-6, 6-4, 2-0 (abandon Bogdan)

Kimberly Birrell (Australia) - Priscilla Hon (Australia) 3-6, 7-5, 6-2

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee WTA





pixel