Turnee WTA Ana Bogdan câștigă primul set în confruntarea de la Charleston. Irina Bara joacă în acest moment, la Bogota

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Ana Bogdan câștigă primul set în duelul cu italianca Elisabetta Cocciaretto, scor 6-2. Românca s-a impus în 46 de minute în prima manșă, dar este condusă în cea de-a doua. Irina Bara a pierdut primul set în fața ucrainencei Zavatska, dar conduce cu 3-2 în cel de-al doilea set.



Ana Bogdan vrea să atingă succesul de ieri al lui Jaqueline, la Charleston

Ana Bogdan (66 WTA) și Jaqueline Cristian (83 WTA) sunt jucătoarele din România care au intrat direct pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Charleston, din Carolina de Sud, competiție dotată cu premii totale de 922.573 de dolari.

De asemenea, și jucătoarea Gabriela Lee (312 WTA) a intrat pe tabloul principal de la Charleston, după meciurile din calificări, și va juca în primul tur împotriva unei americance, Ashlyn Krueger (73 WTA).

Ana Bogdan o întâlnește în acest moment, în primul tur al competiției, pe italianca Elisabetta Cocciaretto (56 WTA), pe care a învins-o în anul 2021, la Roland Garros, scor 6-1 6-3. 

Românca a reușit să încheie primul set cu scorul 6-2, în 46 de minute. Italianca nu a reușit să îi pună în pericol niciodată serviciul Anei, ocupanta locului 66 reușind două break-uri, din totalul de patru șanse avute în prima manșă.

De asemenea, și la capitolul serviciului, Ana arată mult mai bine: aceasta a reușit să câștige 80% dintre punctele realizate cu primul serviciu, având doi ași și nicio dublă greșeală în cont.

Italianca a câștigat 67% dintre punctele realizate cu primul serviciu, având și două duble greșeli, dar și un as.

Ana Bogdan este condusă cu 4-0 în acest moment, în cea de-a doua manșă a partidei.

Irina Bara, prim set pierdut

Ocupanta locului 178 WTA o întâlnește pe ucraineanca Katerina Zavatska (195 WTA), în primul tur de la Bogota (Columbia). Românca a pierdut primul set, scor 6-2, în 47 de minute. 

Cu toate acestea, Irina conduce în cea de-a doua manșă a partidei, scor 3-2, în acest moment.

La turneul de la Bogota mai participă și Anca Todoni (217 WTA), care o va întâlni pe italianca Lucrezia Stefanini (147 WTA), tot astăzi, 2 aprilie.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee WTA





pixel