Turnee WTA Americanii o iau la ţintă pe Halep, după răspunsul pentru Wozniacki. "Iritată. A făcut comentarii similare despre Sharapova"

Data publicării:
agerpres
agerpres

Simona Halep i-a transmis Carolinei Wozniacki să citească decizia TAS în privinţa ei şi, dacă nu o înţelege, să îi fie tradusă de cineva, după ce a revenit în circuitul WTA. Americanii îi amintesc Simonei că a făcut acelaşi tip de comentarii despre Maria Sharapova.



Daneza Caroline Wozniacki a spus că nu i se pare normal ca jucătoarele revenite după suspendări pentru dopaj să primească wild card-uri la turnee majore, cum a fost WTA Miami, iar Simona Halep a răbufnit. 

"Aceasta nu este o critică îndreptată către Simona, ci către cineva care a trișat intenționat, a fost testat pozitiv pentru un produs interzis... Înțeleg că turneele vor vedete, iar aceasta este părerea mea personală, nu cred că acești oameni ar trebui să beneficieze de invitații.

Când vrem să revenim, chiar și după ce a fost greșeală, după cum am înțeles, trebuie să o luăm din nou de la bază. Suspendarea Simonei a fost redusă, nu a fost anulată”, a declarat Wozniacki. 

Simona Halep a revenit în circuitul WTA la Miami, după ce a primit un wild card din partea organizatorilor. TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj de la 4 ani, când dictase ITIA, la doar 9 luni. 

Comentariile acesteia nu fost deloc apreciate de Halep, care s-a întrebat retoric: „De ce a spus asta?!”, explicând, în continuare, că a fost victima unei greșeli: „Nu am greșit cu nimic! Nu am trișat. Nu m-am dopat. Trebuie citită cu atenție decizia TAS, a fost un supliment alimentar contaminat, nu m-am dopat.”

La revenirea în ţară, Simona Halep a vorbit din nou despre Wozniacki.

"Nici nu m-am mai gândit la acest subiect. Pot să repet ce am mai zis. Ar fi bine să citească decizia TAS mai bine. Iar dacă nu înțelege, să i se traducă”, a declarat Simona Halep pe aeroport, la revenirea în România, când a fost întrebată despre Caroline Wozniacki.

Americanii de la Tennis Infinity îi aduc, însă, aminte Simonei că a avut declaraţii similare despre Maria Sharapova, când aceasta a revenit în circuit după suspendarea pentru dopaj. 

"Acum câteva zile, Wozniacki a fost întrebată ce crede despre wild cardul primit de Halep atât de repede după micșorarea suspendării. A spus că cei suspendați n-ar trebui să primească invitații, deoarece ar trebui să revină în circuit pe calea dificilă.

Aceste vorbe au fost complet respinse de o Halep iritată, care a reamintit că nu s-a dopat intenționat. Oricât de adevărat ar fi asta, românca a făcut comentarii similare cu ale lui Wozniacki acum mulți ani, când Sharapova era într-o situație asemănătoare.

Când rusoaica s-a întors în 2017, a primit multe wild carduri, iar Halep a crezut că nu le merită. Wozniacki a făcut același comentariu despre ea, dar acum românca are o părere diferită", au scris cei de la Tennis Infinity. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Turnee WTA





pixel