Handbal Alicia Gogîrlă, obiectiv îndrăzneţ după EURO: Vreau la Los Angeles, în 2028

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Naţionala de handbal a României a terminat pe locul 11 la Campionatul European din acest an, însă jucătoarele vor la Jocurile Olimpice. 



Publicitate

Alicia Gogîrlă, interul dreapta al naţionalei, a anunţat că acesta este visul ei. 

"Los Angeles! Jocurile Olimpice! Mi-am pus niște imagini care să mă inspire, am o poză cu Los Angeles, ca să ajung acolo, să nu uit pentru ce muncesc. Sper să mi se îndeplinească visul, iau zi cu zi, meci cu meci, dar sper să ajung la cel mai înalt nivel al meu, fizic și psihic. Vreau să joc în străinătate, la cele mai bune echipe, să mă bucur de handbal. 

Dacă nu vrei mai mult de la tine, nu reușești. Să nu stai în zona de confort. Prefer să-mi fie mai greu acum, la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30 de ani că nu am reușit în viața sportivă", a declarat Alicia Gogîrlă pentru We Love Sport

Constantin Din, fără menajamente: „Nu este naționala lui Pera, este reprezentativa României, este naționala României”

„Am citit despre naționala lui Pera. Nu este naționala lui Pera, este reprezentativa României, este naționala României. Ne dorim să construim o echipă unită, fiecare dintre noi să își aducă aportul pentru a avea o echipă națională din ce în ce mai bună. Fiecare structură din România contribuie la echipa națională, trebuie să fim uniți și cu cât avem rezultate mai bune, cu atât vom fi mulțumiți toți cei care lucrăm în handbalul românesc.

Referitor la participarea echipei naționale feminine de la Campionatul European, știți foarte bine că este o echipă tânără, încercăm să formăm o echipă competitivă, cu un obiectiv principal calificarea la următoarele Jocuri Olimpice. Chiar dacă am avut calificarea la aceste European de pe primul loc în grupă, fără înfrângere, evoluțiile erau oarecum bune, dar nu aveam încă o bază solidă.

Și acum cred că după acest Campionat European am reușit să formăm această bază. Dacă la începutul acestui Campionat European luminița din capătul tunelului abia se vedea, cred că a început să fie destul de luminoasă și asta ne bucură foarte mult. Echipa națională nu este a lui Pera, este a noastră a tuturor, și la echipa națională poate veni oricând cine vine cu sufletul și este bine pregătit.

Eu am simțit că această echipă națională a jucat cu sufletul și este o componentă importantă în obținerea succesului. Avem nevoie de orice jucătoare de valoare, ușile rămân deschise. Vă garantez, încă o dată vă spun, nu este echipa lui Pera.

Și antrenorul a înțeles și vă promit că va face o selecție corectă bazată pe valoarea fiecărei jucătoare și pe strategia pe care stafful tehnic o va avea pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Se întâmplă la toate naționalele, sunt jucătoare care lipsesc de la anumite acțiuni ale echipei naționale”, a declarat președintele FRH.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Handbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel