Atacantul oțelar în vârstă de 24 de ani are șanse să fie transferat de o altă echipă din Superliga României.
Jurnaliștii de la Prosport scriu că Dinamo București își dorește să îl transfere pe atacantul Alexandru Pop, în vârstă de 24 de ani, legitimat la Oțelul Galați. Fotbalistul, care va intra în ultimele șase luni de contract în această iarnă, este apreciat de antrenorul Zeljko Kopic, iar conducerea „câinilor roșii” este pregătită să-i ofere un salariu atractiv jucătorului născut în Argentina, la Buenos Aires.
Dinamo nu a reușit să aducă un atacant în pauza de vară, la dispoziția clubului din „Ștefan cel Mare” fiind doar kosovarul Astrit Selmani. Dinamoviștii au avut o evoluție peste așteptări în acest sezon, ocupând momentan locul 3 în Superliga, cu 25 de puncte acumulate în 16 meciuri.
Astfel, conducerea clubului încearcă să răspundă cerințelor lui Kopic, care vizează un atacant, un fundaș central, dar și o aripă, una dintre principalele ținte fiind Alexandru Pop de la Oțelul Galați, jucător care a debutat în competiția ligii 1 sub conducerea lui Dorinel Munteanu.
Pop este un atacant versatil, capabil să joace atât în poziția de vârf, cât și retras sau în flancul stâng. De asemenea, și situația sa contractuală îl face o țintă accesibilă pentru Dinamo, întrucât intră în ultimele șase luni de contract. Deși clubul Oțelul i-ar fi oferit o prelungire a înțelegerii contractuale, Pop nu ar fi semnat încă.
Dinamo este dispusă să-i ofere un salariu lunar de până la 15.000 de euro și, cel mai probabil, să achite o sumă către Oțelul pentru a-l aduce încă din această pauză competițională.
În actualul sezon, Pop a înscris trei goluri în 15 meciuri și a evoluat, fără să marcheze, și într-un meci din Cupa României.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Alexandru Pop în legătură cu un posibil transfer la clubul din „Ștefan cel Mare”.
Pentru Oțelul Galați, ajunsă pe locul 9 în clasament, cu 20 de puncte, urmează disputarea unui meci restant, din a 6-a etapă a Superligii, cu CFR Cluj. Partida are loc luni, 11 noiembrie, de la ora 21:00, pe stadionul „Oțelul” din Galați.
Cele două formații s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 24 de ori, de patru ori au câştigat gălățenii, de 15 ori s-au impus clujenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.