Mihai Rotaru a dezvăluit faptul că Alexandru Mitriță este foarte trist după ce nu s-a regăsit pe lista jucătorilor convocați de către selecționerul României, Edi Iordănescu.
Mihai Rotaru a declarat că Alexandru Mitriță a primit vestea neconvocării în lotul naționalei ca pe un trăsnet: „Mitriță este trist, avea speranțe. Chiar dacă el le ascundea, el avea speranțe. Am discutat cu el, bineînțeles, și i-am zis: ‘Ai o ultimă reprezentație de gală duminică, du-ne în Europa.’ El se va pune pe picioare, pentru că este bărbat și eu sper ca publicul să vină la stadion nu doar pentru această posibilă prezență în cupele europene, cât și pentru Alex.
Era foarte trist. Avea așteptări. Era un campionat european. Este un jucător care are un orgoliu puternic și o personalitate puternică. Nu se exteriorizează. El se va pune pe picioare pentru a ne duce în Europa.
Am avut o astfel de problemă când Ivan știa că va fi la națională și chiar în ziua meciului cu FCSB s-a anunțat lotul și Ivan nu a fost acolo. Din acel moment, a fost cel mai slab jucător din teren. Ne asumăm. Suntem în această competiție, ne asumăm riscurile. Mitriță e bărbat și va trece mai departe. Aștept suporterii să îl încurajeze”, a spus Mihai Rotaru, la Fanatik Superliga.
CONSULTĂ AICI Lista preliminară a jucătorilor echipei naționale, convocați de Edi Iordănescu și mesajul acestuia
Patronul celor de la Universitatea Craiova a oferit și o informație în premieră, aceea conform căreia Mitriță ar putea părăsi clubul oltean. „Ar putea să fie ultimul său meci la Craiova... În această perioadă. S-ar putea întoarce în viitor. Se va discuta. Există o probabilitate să plece. Nu discutăm acum.
Poate să fie și Europa de Vest, poate să fie zona Golfului, Arabia Saudită. Cine spune că are oferte concrete pentru jucători în această perioadă pre-mercato? Nu există oferte în această perioadă.”, a mai explicat Rotaru.
Atacantul craiovean a marcat 16 goluri și a oferit 13 pase decisive în cele 35 de partide jucate în tricoul Universității Craiova, cifre care nu l-au impresionat pe selecționerul român.