Superliga Romaniei Alex Mitriță, internat în spital timp de patru zile. Câte kilograme a slăbit jucătorul Universității Craiova

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Alexandru Mitriță (29 de ani) a evoluat foarte puține minute în ultimele etape ale Superligii.



Alexandru Mitriță a fost introdus în ultimul meci, din a 15-a etapă a Superligii, scor 1-1 între Universitatea Craiova și FCSB, abia în minutul 70. Vedeta oltenilor nu s-a evidențiat deloc în meci, având probleme fizice vizibile. După câteva zile de la încheierea partidei, finanțatorul Mihai Rotaru a explicat ce s-a întâmplat cu unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei Universității.

Rotaru: „Mitriță a jucat cu 3,5 kilogram mai puțin. A fost deshidratat!”

„Mitriță a stat luni, marți și miercuri în spital internat. Acolo a stat și a dormit. Joi a fost trimis acasă și i s-au făcut tratamentele acolo. El a venit doar vineri și sâmbătă, iar duminică a jucat cele 30 de minute. Mitriță a jucat cu 3,5 kilogram mai puțin. A fost deshidratat!

Mitriță e Mitriță și orice antrenor are încredere în el că poate să rezolve meciul. Repet, Mitriță a fost internat patru zile, dintre care una acasă ambulatoriu”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.

Cum a văzut Mihai Rotaru meciul cu FCSB

„Am început bine meciul, ne-am tăiat puțin după primele 10, 15 minute după care ne-am remobilizat având al doilea cartonaș galben la Vlădoiu. Am arătat din punct de vedere al organizării, al atitudinii și al fazelor de poartă mult mai bine decât FCSB.

Am oscilat în prima repriză, am început bine, am continuat prost și după ne-am repus pe picioare. Din punctul meu de vedere, un arbitru cu experiență nu ar fi dat niciodată acolo al doilea galben la Vlădoiu... Sau să glumim puțin, un arbitru cu foarte mare experiență nici la două galbene nu dădea roșu.

Din punctul meu de vedere, a pierdut jocul din mână în anumite momente. Imediat după ce am rămas în 10, am avut un penalty clar la Paradela”, a mai spus el, conform aceleiași surse menționate anterior.

Rezultatele Universității Craiova, în 15 etape disputate în Superliga 2024/2025

1. FC Hermannstadt - Universitatea Craiova, scor 0-0

2. Universitatea Craiova - UTA Arad, scor 4-2

3. CFR Cluj - Universitatea Craiova, scor 0-2

4. Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești, scor 0-0

5. Sepsi OSK - Universitatea Craiova, scor 1-2

6. Universitatea Craiova - FC Buzău, scor 5-1

7. Dinamo București - Universitatea Craiova, scor 2-1

8. Universitatea Craiova - Rapid București, scor 1-1

9. Poli Iași - Universitatea Craiova, scor 2-0

10. „U” Cluj - Universitatea Craiova, scor 1-1

11. Universitatea Craiova - Unirea Slobozia, scor 3-0

12. Oțelul Galați - Universitatea Craiova, scor -1

13. Universitatea Craiova - FC Botoșani, scor 0-0

14. Farul Constanța - Universitatea Craiova, scor 3-2

15. Universitatea Craiova - FCSB, scor 1-1

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel