Superliga Romaniei Alex Chipciu a punctat argumentele care stau la baza supremației „U” Cluj în Superliga

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

„U” Cluj a înregistrat doar o înfrângere în actuala stagiune a Superligii, obținând șapte victorii și alte cinci remize.



Căpitanul echipei din fruntea Superligii, Alexandru Chipciu, a menționat argumentele care stau la baza supremației celor de la „U” Cluj în Superliga României.

„Mister, de când a venit, a pus preț pe atmosferă și să fim prieteni între noi”

„Cred că acum avem un lot mult mai competitiv față de ce am avut în anii trecuți. Nu vreau să zic că jucătorii de anii trecuți nu erau competitivi, dar acum suntem altfel și ca valoare, componență, suntem mulți jucători. Competiția asta crește valoarea și la antrenament.

Sunt mai mulți care își doresc să joace, mai mulți care sunt supărați și care vor să demonstreze. Și automat, și cei care joacă sunt forțați de ceilalți să fie mai buni. Avem și o atmosfera foarte bună. Mister, de când a venit, a pus preț pe atmosferă și să fim prieteni între noi. Chiar și când pierdem, să fim la fel de uniți. Din punctul acesta de vedere, e marele merit al domnului Sabău. Toată lumea ne susține și noi vrem să răsplătim această susținere.

Și munca din antrenament, tot ce faci zilnic te ajută să ai rezultate. Într-adevăr e posibil și să muncești zilnic sau să te antrenezi foarte bine și să îți dorești și tot să nu ai rezultate. Acesta e fotbalul și nu e o rețetă cu care să ai 100% succes cu ea. E posibil să nu ai succes și când faci toate lucrurile bune.

Cred că noi suntem și privilegiați sau norocoși, cumva se unesc toate lucrurile acestea. Ne bucurăm și mergem înainte. Eu nu fac niciun calcul, nu mă gândesc la puncte, pentru că mai sunt foarte multe etape. Dacă ai fi în ultimele etape, ar mai fi trei meciuri și ai fi pe primul loc, altfel ai face calcule.

Dar acum e devreme și trebuie să ne concentrăm pe noi, să fim noi bine, pentru că la meciurile cu Slobozia sau Iași nu am fost noi bine. Puteam să pierdem și cu Slobozia sau să îi batem pe Iași că am avut posesie 70%, dar nu am fost noi ce trebuie. Apoi am revenit la fotbalul pe care îl jucăm noi, condiționați și de teren, pentru că pe Cluj Arena e un teren bun acum și ne putem desfășura jocul.

Acesta ar fi target-ul meu, să fim tot așa, iar apoi vedem la final. Sunt și alte echipe care joaca fotbal bun și e posibil orice. Dacă noi ne păstrăm dorința asta de a controla jocurile, de a juca fotbal cu mingea, eu sunt mulțumit. Pentru că suntem acolo, mai mult ce poți să ceri? Viața e imprevizibilă”, a explicat jucătorul „studenților”.

 

Cum vede Alex Chipciu duelul cu FC Botoșani

„Nu au pierdut de vreo patru etape, cred, și au jucat cu echipe bune, printre care Craiova și Rapid. Abordăm meciul să-l câștigăm, cu siguranță. Clar va depinde foarte mult și de starea terenului.

Noi am avut probleme când am jucat pe teren prost. Sper să fie un teren mai bun. Din ce am văzut, pare mai bun. Și vremea sper să fie bună, pentru că asta cumva condiționează terenul. Chiar dacă devine un clișeu, toate meciurile sunt grele, mai ales cu echipele considerate mai mici, noi am avut probleme în anii pe care i-am petrecut aici.

În meciurile astea mă tem cel mai mult de noi sau de mine, pentru că tinzi să te relaxezi, să crezi că e un meci mai ușor. Și automat motivația ta poate fi la un nivel mai jos. Și motivația lor, când luptă pentru supraviețuire, își dublează valoarea în astfel de meciuri și e foarte greu. Cum am spus și mai devreme, dacă și terenul nu e în condiții foarte bune, clar tu, dacă vrei să joci, devine mult mai greu. Trebuie să ne adaptăm și sperăm să obținem un rezultat pozitiv pentru noi, ar fi foarte bine.

Campioana turului e ceva ce e aproape de noi. E posibil, avem șanse mari să terminăm pe primul loc în turul campionatului. Calculele pe termen lung pentru ce înseamnă primele locuri sau titlu e greu să le faci acum, sunt foarte multe etape, 27. Vrem să ne batem sus. E clar că, ajungând aici, chiar dacă nu acesta era neapărat obiectivul, să fim pe primele locuri, nu vrem nici să facem pe modeștii acum și să spunem că nu vrem să fim acolo. Vrem să fim acolo, vrem să câștigăm fiecare meci, am demonstrat că putem.

Era altceva dacă nu aveam experiența rezultatelor cu echipele care vor în play-off: CFR, Dinamo, Rapid, pe Craiova am avut-o în mână. Cu FCSB puteam să și pierdem, că au fost momente în care au fost peste noi, dar puteam și să câștigăm la ultima fază. Suntem o echipă care are șapte victorii, cele mai multe din campionat. Aproape cele mai multe goluri, aproape cea mai bună apărare, deci cumva suntem unde trebuie să fim pentru ce am arătat până în momentul acesta.

Cu siguranță, nu vom lăsa bariera și să ne relaxăm sau să credem că suntem cei mai buni și să nu mai alergăm. Cum ne-a spus și Mister, trebuie să ne și bucurăm pentru ce trăim. Și eu, din experiența mea, pot să zic treaba asta. Când ești la o echipă pe care, înainte de campionat, lumea o vede undeva între locurile 6-9 și ești pe primul loc după un tur de campionat, trebuie să te bucuri de momentele astea, pentru că nu se întâmplă foarte des și trebuie să te și bucuri ca să îți menții entuziasmul și să faci lucruri bune în continuare”, a completat căpitanul liderului „U” Cluj.

Fotbalistul a vorbit și despre poziția în teren în care se simte cel mai bine de la venirea la Universitatea: „La câte meciuri am jucat fundaș aici, cu siguranță automatismele mele sunt mai legate de fundaș, pentru că trebuie să te aperi, să nu iei gol, ai altele în cap. Când joci mai ofensiv, te gândești mai mult la fundașul stânga, cum să-l ajuți, ai alte repere. Mă simt bine pe orice post, îmi place să joc. Dacă joc, sunt fericit.

Cred că, din toate posturile pe care le-am jucat, fundaș stânga e unul din posturile pe care m-am simțit cel mai bine. Aș zice că la fel și mijlocaș stânga, când eram mai tânăr, mai mult decât în partea dreaptă. Depinde și de fotbal, că dacă am juca un fotbal unde trebuie să joci doar lung de linie sau să te aperi și să joci minge lungă, nu aș vrea să fiu fundaș. Nu mi-e caracteristic mie. Când eram mic, îmi plăcea să fiu portar, dar spoi nu mi-a mai plăcut, voiam să dau gol. Acum, nu mai sunt așa de înnebunit cu golul.”, a mai spus Chipciu, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani.

Meciul de pe Stadionul Municipal din Botoșani din etapa a 14-a a Superligii este programat luni, 28 octombrie, cu începere de la ora 18:00.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei





pixel