Fotbal international Alan Hutton, fost fundaş al lui Rangers, crede că scoţienii cer prea mulţi bani pe Ianis Hagi

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Ianis Hagi ar urma să fie cedat în această vară de Glasgow Rangers, iar echipa scoţiană i-ar fi stabilit şi preţul. 3,5 milioane de euro vrea echipa antrenată de Philippe Clement pentru mijlocaşul român. 



Alan Hutton, fost fundaş al lui Rangers şi Tottenham, cu 50 de selecţii în naţionala Scoţiei, crede că preţul este "îngrozitor" de mare. 

”Cred că e îngrozitor de mult. Vorbim despre un jucător care nu a confirmat când a fost împrumutat și nici la Rangers nu s-a impus. Potențial are și cred că este un jucător de calitate care pur și simplu nu s-a potrivit în liga scoțiană. Dar am văzut sclipiri la el și este capabil de mai mult, a arătat-o la EURO.

Înțeleg de ce Rangers cere atât, vrea să obțină cât mai mult posibil, dar cred că vor ajunge la o soluție de mijloc pentru că știm cu toții că viitorul lui nu mai e la club. Sunt aproape sigur că în următoarele săptămâni vor ajunge la o înțelegere”, a spus Hutton, potrivit Football Insider.

Ianis Hagi ar fi dorit de Fiorentina şi se pare că Rangers ar fi dispusă să mai lase din preţ. Astfel, transferul s-ar putea realiza pentru 2,5 milioane de euro, dar numai dacă Rangers va păstra 10% dintr-un viitor transfer. 

Înainte de EURO2024, Ianis Hagi a spus că impresarii se ocupă de tot 

"Concentrarea mea e la EURO. Am avut discuții cu impresarii, e normal, dar presiunea e la ei. Ei știu ce-mi doresc pentru viitorul meu, e o vară destul de importantă pentru mine din toate punctele de vedere.

Le-am spus înainte să merg la națională ce îmi doresc, aștept să lucreze cât mai bine, să-mi găsesc echipa și antrenorul potrivit pentru mine. Nu pot spune dacă voi fi la Rangers sau altundeva. Viitorul meu depinde de impresarii mei", a spus Ianis Hagi, înainte de EURO 2024. 

Ianis Hagi a fost titular în 2 partide la EURO 2024, cu Slovacia, scor 1-1, şi cu Olanda, scor 0-3. În celelalte două meciuri, cu Ucraina şi Belgia, Ianis a fost rezervă şi a intrat în teren în repriza a doua. 

Răzvan Lucescu ştie de ce fel de echipă are nevoie Ianis Hagi 

”Eu cred că Ianis la așa cum este el construit, cu talentul lui are nevoie de o echipă în spate care să-l ajute foarte mult, să-și pună în valoare tehnica și viziunea lui de joc. El nu este un jucător de efort deosebit!

El este un jucător care trebuie să știe că ceilalți sunt bine poziționați, că-l acoperă când face vreo greșeală, să aibă această liniște și libertate de a face și greșeli pentru a-și pune în valoare calitatea lui, viziunea în primul rând a jocului.

Ianis Hagi are o viziune extraordinară, are o calitate de joc, de pasă, cum nu sunt mulți în momentul de față în echipa națională. Nu pot să vorbesc de afară...”, a spus Răzvan Lucescu într-un interviu video pentru GSP. 

Giovanni Becali spunea acum 2 săptămâni că ar face orice ca Ianis să prindă un transfer bun. 

"Cu cea mai mare plăcere l-aș ajuta să-și găsească echipă. Aș cheltui bani de la mine și de la fratele meu pentru a găsi ceva pentru Ianis. Are un impresar care e foarte bun cu mine. Are contract cu Rangers și cred că va începe pregătirea cu ei. Sper ca antrenorul să-l considere în continuare un om de bază”, a declarat Giovanni Becali, la Digi Sport.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel