Superliga Romaniei Al doilea jucător accidentat de la FCSB care are nevoie de operație

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Mihai Stoica a anunțat care este cel de-al doilea fotbalist al FCSB care va fi supus unei intervenții chirurgicale, după accidentare.



După anunțul potrivit căruia Siyabonga Ngezana are nevoie de operație după leziunea musculară suferită la antrenamentul dinaintea meciului cu Petrolul, FCSB neputându-se baza pe fundaș pentru aproximativ o lună, Mihai Stoica a mai anunțat încă o absență în lotul „roș-albaștrilor”: David Kiki nu va putea evolua până la iarnă.

Se pare că jucătorul beninez transferat în vară de la Farul Constanța a fost consultat de doi specialiști, ambii recomandând operația.

Totuși, Kiki nu determină mari schimbări la FCSB prin absența sa, mai ales că el, alături de Luis Phelipe, s-au aflat pe lista jucătorilor dați spre împrumut la Gloria Buzău.

MM Stoica: „Kiki a fost văzut de doi specialiști care i-au recomandat operația”

„Ngezana e accidentat, Kiki nu e pe listă, are o accidentare care s-ar putea să-l țină foarte mult în afara terenului. (n.r. - i se îngrădește dreptul la muncă, așa cum a spus impresarul?) Dacă poate munci. Trebuie să poți fi apt să muncești, ca să emiți pretenții să fii pe listă.

Kiki a fost văzut de doi specialiști care i-au recomandat operația. În iarnă poate să fie înapoi pe listă, dacă își revine. Accidentarea e mai rară, noi avem toate documentele. Nu e disponibil cel puțin până în iarnă.

N-am scos de pe listă pe cineva care putea să joace. El nu poate să joace, ar fi trei meciuri în Cupa României, nu îngrădim dreptul nimănui la muncă”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.

Jucătorii „roș-albaștri” ar fi trebuit să fie împrumutați de FCSB la Gloria Buzău, în urmă cu două săptămâni. Cu toate acestea, cei doi nu ar fi fost de acord cu mutarea. „FC Buzău și FCSB au ajuns la un acord privitor la împrumutul jucătorilor David Kiki și Luis Phelipe în Crâng. Înțelegerea este valabilă un an, iar salariul jucătorilor va fi împărțit între cele două cluburi”, transmitea buzăul-sportiv.ro.

Dacă transferul lui Luis Phelipe era surprinzător, jucătorul nefiind criticat vizibil în ultimele săptămâni de finanțatorul FCSB-ului, Gigi Becali, transferul lui David Kiki era unul previzibil. Patronul anunțase deja că vrea să se despartă de jucătorul adus în această vară de la Farul. 

„De pe lista de Europa a ieșit Kiki și în campionat Chiricheș. Punct. Unde (n.r.- dacă va pleca Kiki)? Să plece câinele de la măcelărie? Eu aș vrea, dar…”, declara Gigi Becali, la Digi Sport Special, în urmă cu două săptămâni.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel