Superliga Romaniei Adrian Iencsi a numit jucătorul de la Rapid care "îţi poate câştiga oricând o partidă"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Adrian Iencsi s-a despărţit de Rapid în această vară, odată cu venirea lui Neil Lennon. Dar fostul jucător şi antrenor secund din Giuleşti a vorbit despre jucătorii echipei care a încheiat playoff-ul pe locul 6. 



”Cel mai eficient jucător? În primul rând că noi am câștigat multe meciuri pe forța grupului. Eu așa consider. Într-adevăr, vorbeai de Rrahmani. Un jucător de mare calitate. A făcut în multe meciuri diferența. 

E tipul de jucător pe care nu l-am mai văzut de mult timp în campionatul nostru. L-am cunoscut, am lucrat cu el. Are un caracter deosebit. Muncitor, foarte implicat. S-a născut cu un talent foarte mare. E un atacant care oricând îți poate câștiga o partidă.

A ieșit în evidență prin fazele și prin golurile pe care le-a înscris. Dar, noi, ca antrenori, ne bazăm pe forța grupului”, a spus Adrian Iencsi la Emoții Europene.

Clubul de fotbal Rapid București și Adrian Iencsi s-au despărțit de comun acord, fostul antrenor secund giuleștean dorindu-și o nouă provocare în carieră.

„A fost o plăcere deosebită să port din nou emblema Rapidului pe piept. A venit ziua când iarăși voi pleca de acasă în căutare de noi experiențe și realizări. Mulțumesc mult băieților, colegilor din staful tehnic, conducătorilor, acționarilor și nu în ultimul rând celor mai frumoși suporteri din întreaga țară!

Sunt sigur că Rapid va deveni un club din ce în ce mai puternic și suporterii se vor bucura de câștigarea multor trofee! Succes!!!”, a transmis Adrian Iencsi, potrivit clubului de fotbal.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel