Impresarul Bogdan Apostu este acuzat că, prin deciziile sale, ar fi provocat celor de la Corvinul Hunedoara pierderi de sute de mii de euro. Acuzatorul este chiar naşul impresarului, Decebal Gheară.
Conform acestuia, proiectul iniţial de la Corvinul nu a fost pe placul lui Bogdan Apostu, care nu ar fi vrut să vină la Hunedoara. Nici Florin Maxim nu era antrenorul ţintit iniţial de proiectul Corvinul Hunedoara, ci Bogdan Lobonţ.
"Cel mai tare mă amuză povestea legată de Corvinul Hunedoara, că el își asumă toate meritele acolo. Eu sunt hunedorean la bază și e clubul care m-am format, acolo am debutat, apoi am jucat la Oțelul, la Farul.
Domnul președinte Colesniuc m-a sunat în 2021 și mi-a spus că are nevoie de cineva să se ocupe de echipă și dacă vreau să îi ajut cu jucători. De la mine a pornit totul. I-am spus că sunt de acord că vreau să fac ceva pentru orașul meu și i-am spus că voi veni împreună cu Bogdan Apostu.
El a zis că nu se coboară la Liga 3 și inițial nu a vrut să vină. L-am convins în cele din urmă. Inițial proiectul nu a fost cu Maxim, care este nașul meu. Proiectul a fost prezentat cu Bogdan Lobonț antrenor principal, am stat cu el 10 ani la Corvinul și am debutat împreună. Maxim era atunci la Șelimbăr, însă la un moment nu s-a mai înțeles cu ei și a plecat", a declarat Decebal Gheară pentru Fanatik.
"Eu am fost un pion important la Hunedoara. Unde a adus el toți jucătorii? Eu l-am adus pe Lefter la Corvinul cu jumătate de an înainte să începem proiectul și încă vreo 5-6 jucători fără să iau niciun comision. Acum toți i-au rămas lui. Nu înțeleg cum un impresar poate să aibă exclusivitate la o echipă susținută din bani publici.
Mai vreau să punctez ceva important. Din cauză că nu prea e transparență, sunt sponsori care nu se mai implică. E vorba de sute de mii de euro care puteau intre în club. Sunt firme care puteau să aducă alte firme.
Managementul e problema. Cine îl face? Este coordonat de firma lui Bogdan Apostu. Nu are contract de manager sportiv acolo? În schimb și-a pus poza pe autocar. Omul e un narcisist.
Să nu se înțeleagă că am eu vreo relație cu Andrei Balmoș. Nu am nicio afacere cu el, colaborez așa cum o fac cu orice alt agent. Însă în Nigeria de exemplu, trebuia să merg eu, nu Bogdan Apostu", a mai spus Gheară.
Impresarul apropiat de Corvinul Hunedoara i-a răspuns lui Decebal Gheară.
"Îi transmit să mă depășească și să facă mai multe transferuri ca mine. El l-a adus pe Maxim la Corvinul? Maxim nici nu mai vorbește cu el. El l-a adus și pe Mircea Lucescu la națională, și pe relația lui a ajuns și Jurgen Klopp la Red Bull.
Niciodată nu s-a ocupat de niciun jucător senior pe care-l reprezint eu. El se ocupa doar de juniori. Niciun transfer al meu nu are legătură cu el. Niciunul", a spus Apostu.
În ceea ce priveşte relaţia cu Corvinul Hunedoara, Apostu spune că "Ce treabă am eu cu sponsorii? Eu nu fac niciun management sportiv. Întrebați conducerea clubului, primarul, nu iau eu deciziile. Eu am făcut toate transferurile și echipa asta a făcut cea mai mare performanță din istoria fotbalui. Sportiv am promovat până în prima ligă, am mers în cupele europene și am eliminat vicecampioana Ungariei.
Nu cred că mai e nimic de discutat. Dacă ar cunoaște regulamentele ar ști că orice agent FIFA poate să dețină exclusivitate cu un club pentru transferurile de jucători pe o perioadă de la 1 la 5 ani. Eu am pe un an și dacă nu sunt rezultate poate nu va fi reînnoit.
Jucătorii ăștia i-am adus gratis, fără niciun comision. Dacă e așa bun ar trebui să aibă succes mai mult ca mine. Concurența e benefică și chiar m-aș bucura pentru el. Să mai lase interviurile prin ziare și vorbele în vânt".