Superliga Romaniei Acuzații la adresa noii conduceri petroliste. Laszlo Balint n-a primit toți banii de la clubul de fotbal

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fostul antrenor al „lupilor galbeni”, Laszlo Balint, a fost înlăturat de noii investitori turci ai clubului Petrolul Ploiești, în ciuda reușitei de a menține echipa în Superliga.

 



Chiar dacă Balint a reușit să mențină formația în primul eșalon de fotbal, planurile noilor investitori turci ai clubului au constat în înlocuirea sa cu Mehmet Topal, fost fotbalist turc, aflat la prima experiență ca antrenor.

Tehnicianul român a mărturisit că nu i-a fost achitată nici până acum clauza de reziliere a contractului și că i-a fost propusă eșalonarea sumei, la care se adaugă și salariile restante.

„Dacă turcii m-au dat afară, de ce nu plătesc turcii?!”

„Cât am fost la Petrolul, nu am primit niciun salariu. Am primit o singură primă, după meciul cu Oțelul. Suma pe care Petrolul este obligată să mi-o plătească, cu salariile restante și o mică clauză de reziliere - este o clauză infimă pentru un club de Superliga - a fost pusă pe o hârtie și eșalonată.

Am fost rugat să înțeleg că echipa nu dispune de posibilități financiare, în condițiile în care eu am spus: 'OK, dacă turcii m-au dat afară, de ce nu plătesc turcii?!'”, a declarat Laszlo Balint.

Balint: „Eu niciodată nu am fost motivat de partea financiară”

„Am fost surprins de această eșalonare. Eu niciodată nu am fost motivat de partea financiară. Pe mine mă motivează proiectele sportive, unde să existe un mediu propice pentru performanță, unde să-ți poți face treaba.

Nu am informații legate de contribuția financiară a noilor investitori, dorința mea este ca lucrurile să se rezolve la Petrolul. Fotbaliștii de acolo merită să beneficieze de stabilitate financiară.

Singura explicație, pe care am primit-o pentru demiterea mea de la Petrolul, a fost decizia noilor investitori din Turcia. Chiar i-am întrebat pe conducătorii din club dacă au ce să-mi reproșeze mie sau staff-ului meu și mi s-a răspuns că nu, că sunt foarte mulțumiți de munca pe care am depus-o acolo. Dar a fost o decizie impusă de către cei din Turcia”, a mai declarat Balint, potrivit gsp.ro.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel