Superliga Romaniei Actuala conducere a Rapidului, critici la adresa lui Dinu Gheorghe: „Toate proiectele sale au eșuat”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

FC Rapid a cunoscut o reformă la finele stagiunii 2023/2024, continuată și în actualul sezon.



Actuala conducere a clubului de fotbal giuleștean cunoaște deseori critici, mai ales în condițiile în care acționarul majoritar Dan Șucu a decis, la finele stagiunii 2023/2024, să restructureze echipa - de la jucători, până la staff-ul tehnic și oficiali. Dinu Gheorghe, fost președinte al cluburilor Rapid, Astra Giurgiu și FC Vaslui se numără printre cei care nu ezită să își exprime opiniile critice cu privire la noua conducere a clubului giuleștean, iar actualii rapidiști au decis să își expună, la rândul lor, punctul de vedere.

„Eu n-am reușit să înțeleg fenomenul ăsta. Îl accept ca pe o realitate. Nu mă surprinde. Poate fi o dorință de afirmare, poate fi o dorință de a capta atenția. Cand critici, te asociezi. E mult mai ușor să te asociezi cu un brand criticându-l, decât să o faci pe cale organică, să zic așa.

Sunt persoane care și-ar dori să lucreze la Rapid, și-ar dori să fie niște sfătuitori ai acționarilor. Văd persoane care au tot condus clubul Rapid în trecut și s-au așteptat să fie cooptați în proiectul nou.

Te uiți la domnul Dinu Gheorghe, toate proiectele sale au eșuat, dacă nu mă înșel. Dacă vrei să mai iei vreo referință de undeva,
nu ai de unde, toate au dispărut, Târgu Mureș, Vaslui, Giurgiu și așa mai departe. Nu e săptămână ca cineva să nu conteste Rapidul.

Zilele trecute am văzut ceva de genul: ‘Jucătorul care îi creează probleme lui Șumudică în relația cu Șucu’. Citeai și nu era nimic. Nu era niciun conflict. Pentru că în realitate nici nu există. Pot să aibă doar intenția de a destabiliza clubul”, a declarat directorul executiv al giuleștenilor, Mihail Marian, despre Dinu Gheorghe, citat de Fanatik.

Clasamentul Superligii

CFR Cluj - 31 de puncte

„U” Cluj - 30 de puncte

Dinamo București - 29 de puncte

Universitatea Craiova - 28 de puncte

FCSB - 27 de puncte

Petrolul Ploiești - 27 de puncte

Sepsi OSK - 26 de puncte

Rapid București - 25 de puncte

Oțelul Galați - 23 de puncte

Farul Constanța - 21 de puncte

Poli Iași - 21 de puncte

FC Hermannstadt - 19 puncte

UTA Arad - 18 puncte

FC Botoșani - 18 puncte

Unirea Slobozia - 18 puncte

Gloria Buzău - 16 puncte

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel