Superliga Romaniei Mircea Rednic vrea să înlăture ghinionul de la echipă în meciul cu Poli Iași

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Echipa UTA Arad primește vizita celor de la Poli Iași luni seară, începând cu ora 18:00, în a X-a etapă a Superligii.



Elevii lui Mircea Rednic nu au un început de sezon excelent, acumulând doar opt puncte, cu un punct mai mult decât ultimele două clasate, FC Botoșani și Gloria Buzău.

Adversarii de la Poli Iași se află pe locul 12, cu 10 puncte, iar antrenorul arădenilor crede că o victorie pe teren propriu în cea de-a X-a etapă a Superligii ar aduce o schimbare majoră la echipă, întrucât încrederea jucătorilor nu se află la cote prea înalte în acest moment.

Mircea Rednic: „E clar că se simte și o presiune din partea suporterilor”

„Încă un meci acasă, ne dorim foarte mult să câștigăm, să spargem gheața asta, ghinionul pe care l-am avut în perioada asta. O victorie înseamnă foarte mult, înseamnă patru puncte de locul 6, deci încă putem să ne mai atingem obiectivul. Am discutat și cu jucătorii. Mă deranjează că la antrenament avem atitudine, entuziasm, prezență, iar la meci nu sunt, nu le văd, nu le-am văzut la ultimul meci de acasă.

E clar că se simte și o presiune din partea suporterilor, o presiune normală. Sigur, nu sunt jucători care au trecut prin asta, cu mare personalitate și să ia tot ce e bun la atmosfera de la stadion. Dar ei sunt conștienți, e un meci cu o echipă ce are un nou antrenor (n.r. Emil Săndoi). Eu cred că putem să luăm cele trei puncte. Nu mă mai interesează spectacolul, nimic, ci să avem cele trei puncte când se termină meciul. 

E clar (n.r. că jucătorii resimt presiunea rezultatelor), am pierdut puncte pe mâna noastră. Și acasă am gestionat bine jocurile, cel mai mare regret al meu este meciul de la Botoșani (0-1). Acolo am avut chiar foarte multe ocazii, ocazii clare - singur cu portarul. Celelalte au fost cu echipe foarte bune. Dar n-are rost să mai vorbim acum, e clar că meritam mai multe puncte.

Sunt sigur că o victorie va face ca lucrurile să se schimbe. Eu cred în acest lot și îmi asum tot ce s-a întâmplat la echipă până acum. Avem nevoie de o victorie și sunt sigur că lucrurile se vor schimba în bine.”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă premergătoare meciului cu Poli Iași.

Rezultatele echipei UTA Arad, în nouă etape disputate

1. UTA Arad - FC Rapid, scor 1-1

2. Universitatea Craiova - UTA Arad, scor 4-2

3. UTA Arad - „U” Cluj, scor 0-0

4. Unirea Slobozia - UTA Arad, scor 0-1

5. UTA Arad - Oțelul Galați, scor 1-1

6. FC Botoșani - UTA Arad, scor 1-0

7. UTA Arad - Farul Constanța, scor 1-1

8. FCSB - UTA Arad, scor 2-0

9. UTA Arad - FC Hermannstadt, scor 1-1

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel