Fundația Ion Țiriac a respectat promisiunea făcută la începutul Jocurilor Olimpice, respectiv aceea de a premia sportivii care au reușit să cucerească o medalie în cadrul competiției desfășurate la Paris.
Sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris au primit, vineri, autoturisme personalizate de la omul de afaceri Ion Țiriac, în cadrul unui eveniment organizat la Țiriac Collection din Otopeni.
„Suntem aici să plătim tributul pe care îl avem, răsplata și respectul acestor oameni care la Paris, în sfârșit, ne-au dat o rază de soare, ne au arătat că poate suntem pe drumul bun, că poate încet, încet ne recâștigăm ceea ce am avut întotdeauna. Poate ne câștigăm înapoi copilul, să lase tableta și să facă altceva, dacă părinții au ceva în cap și poate ajungem din nou unde am fost. Ați făcut foarte mult, ați făcut mult mai mult decât credeam.
Nu e mare lucru ce facem noi pentru dumneavoastră, eu, Țiriac, familia Țiriac sau fundația, am încercat să facem și noi ceva. Eu vă mulțumesc încă o dată, sper să avem un viitor destul de strălucit”, a afirmat Ion Țiriac în cadrul evenimentului.
Acesta și-a exprimat speranța că statul român va investi mai mult în infrastructura sportivă și va acorda mai multă atenție sportului: „Am avut plăcerea să-l văd pe domnul prim-ministru ieri și ne-a promis că ceea ce a scos din gură se face, că încep acum infrastructura și să dea bani și pentru sport. Cred că o să o facă”, a mai spus el.
Omul de afaceri Ion Țiriac a păstrat un autoturism în colecția sa, același model primit de sportivi, Hyundai Ioniq 5, și i-a rugat pe aceștia să îl semneze.
„O să păstrez această mașină în muzeu și vreau să vă rog să mi-o semnați și mie, fiecare are locul lui. Sunt cam o mie de vizitatori pe săptămână și copii care vin să viziteze muzeul și trebuie să vadă și ei ce a însemnat România la Paris 2024”, a adăugat Țiriac.
Printre medaliații olimpici care au primit mașini din partea omului de afaceri s-a aflat și gimnasta Sabrina Maneca Voinea, clasată pe locul 4 în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Mașinile primite de sportivi sunt marca Hyundai Ioniq 5 și au numerele de înmatriculare personalizate cu numele acestora, pe uși fiind inscripționate performanțele acestora.
De menționat este faptul că sportivii care au câștigat două medalii olimpice la Paris au primit două autoturisme din partea lui Ion Țiriac. Astfel, David Popovici, Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel și Ioana Vrînceanu se bucură de câte două cadouri din partea afaceristului român.
În cadrul evenimentului organizat la Țiriac Collection din Otopeni au asistat, printre alții, președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, sportivele Simona Halep și Sorana Cîrstea și fostul tenismen Ilie Năstase.
România a cucerit nouă medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, trei de aur, patru de argint și două de bronz. Aur au câștigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea și Marian Enache la dublu vâsle masculin și echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Ștefania Petreanu), argintul a fost obținut de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie ușoară, precum și de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber și de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, scrie Agerpres.