Federația Română de Fotbal se află într-o căutare continuă a celui mai potrivit selecționer pentru echipa națională de fotbal a țării noastre, Mircea Lucescu fiind una dintre variantele luate în calcul.
Edward Iordănescu (46 ani) a decis să își încheie evoluția din funcția de selecționer al formației „tricolore”, în ciuda faptului că a reușit să înregistreze o calificare în optimile de finală la Campionatul European de fotbal, găzduit de Germania, performanță care a egalat prestația echipei naționale din anul 2000, când jucătorii români reușeau să atingă sferturile de finală.
După ce Gheorghe Hagi a refuzat oferta de a prelua echipa națională, Federația Română de Fotbal a început demersurile pentru găsirea unei alte opțiuni pentru conducerea formației „tricolore”. Una dintre variantele oficialilor ar fi chiar Mircea Lucescu. În vârstă de 79 de ani, antrenorul a fost în nenumărate rânduri nominalizat de către diverse voci ale fotbalului românesc în ceea ce privește revenirea pe banca tehnică a naționalei de fotbal a României.
Cu toate acestea, se pare că „Il Luce” ia în serios preluarea echipei, confirmând zvonurile privind întreprinderea unor discuții cu directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță.
„Este adevărat că am vorbit cu Stoichiță, am tot vorbit, cred că de vreo patru ori până acum. Ar fi fost bine să-l convingă pe Edi să rămână, dar…. Eu am fost mereu dispus să ajut.
Voi stabili un record mondial. Nu cred să mai existe cineva care să se întoarcă după atâția ani la națională”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Fanatik.
Mircea Lucescu a mai îndeplinit funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a României, în perioada 1981-1986, când a reușit să califice formația la Campionatul European din 1984, unde România a ajuns până în faza grupelor.
În calitate de antrenor liber de contract, Iordănescu jr. a decis să explice motivele pentru care a decis să nu mai continue colaborarea cu Federația Română de Fotbal.
„Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați scris în ultimele zile, suporteri, jucători, foști jucători, conducători și jurnaliști, pentru că ați primit firesc și cu respect, pentru mine și viața mea privată, atât decizia de a refuza o nouă ofertă de contract privind postul de selecționer al României, cât și motivele mele.
Din păcate, gestul meu de transparență și deschidere a prilejuit și o serie de reacții și speculații nefondate. Simt că e nevoie să clarific în urma acestor teorii vehiculate în spațiul public.• Mă așteptam ca până și acum să apară voci fără argumente care să conteste realizările echipei naționale. Nu sunt surprins! Pe mulți, că acceptăm sau nu, succesul României i-a iritat.
Pare că nimic nu mai e suficient de bun pentru ei! Nici faptul că am câștigat o grupă de calificare la EURO fără înfrângere, la 5 puncte de locul doi care a fost Elveția!, nici construirea unei defensive de top la nivel continental în aceste preliminarii, nici obținerea celei mai categorice victorii pentru România din istoria participării la turnee finale, nici câștigarea grupei la EURO! Și asta după atâția ani de secetă în rezultate la națională, în contextul în care aproape fiecare participare a cluburilor noastre în cupele europene, din ultima vreme, e o suferință...
Oricât ar vrea să spună unii că tot ce am realizat a fost doar noroc, milioane de români au trăit cu inima acest parcurs și vă pot confirma: a fost competență, a fost muncă și a fost dăruire pentru România! De la primul jucător convocat până la ultimul membru al staff-ului meu! Singurul „noroc” a fost că ne-am avut unii pe alții, staff, jucători și suporteri, la bine și la greu! Și sunt sigur că acest parcurs va continua și fără mine.• Contractul meu cu FRF s-a încheiat în această lună.
Așadar, din postura de antrenor liber de contract!, am expus public motivele pentru care am refuzat o nouă ofertă profesională. În mod normal, nimeni nu expune public motivele pentru care acceptă sau refuză o ofertă, indiferent de domeniul în care activează. E firesc, pentru că e viața fiecăruia, cu viitorul fiecăruia! Dar, pentru că această nouă ofertă a venit din partea FRF și viza echipa națională de fotbal a României, am simțit că e firesc să împărtășesc public motivele.
Din respect pentru suporteri, pentru jucători și pentru jurnaliști, câtă vreme conducerea FRF le știa deja. Și sunt motivele reale, oricât ar încerca oricine să mistifice realitatea.
Așadar: nu am întrerupt un contract în derulare cu FRF, nu am renunțat, nu am plecat la jumătatea sau începutul unui drum. Contractul meu se încheiase. Pur și simplu. Nu am abandonat pe nimeni. Ba din contră, am luptat împreună și ne-am bucurat împreună, pentru că acest contract s-a încheiat cu îndeplinirea obiectivelor. De la acest moment încolo, au urmat decizii care țin de viața mea, de familia mea și de viziunea pe care o am privind viitoarele etape din profesia mea.• În același mod, spre exemplu, s-a încheiat și contractul meu cu CFR Cluj. Contract încheiat, cu obiective îndeplinite: câștigarea titlului de campion și a Supercupei României.
Mai departe, și atunci am primit o nouă ofertă de contract, dar în cazul CFR Cluj nu am ajuns la un numitor comun cu conducerea privind strategia europeană pentru anul următor.• De ce nu am avut mai multe mandate mai lungi în cariera mea până acum? Pentru că acestea au fost perioadele contractuale gândite de angajatori.• De ce am avut obiective îndeplinite în mandatele mele? Pentru că am oferit tot ce am mai bun și i-am făcut pe jucători să ofere tot ce au mai bun.
Fără concesii lipsite de profesionalism, fără vreo picătură de energie care să nu fie pusă în slujba misiunii noastre. Așa a fost, așa va fi mereu, oriunde voi lucra!” a transmis fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, pe contul său de Facebook.