Superliga Romaniei Gigi Becali, răspuns la declarațiile mamei lui Denis Alibec: „Să fie sănătos și el, și mama lui”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Denis Alibec, în vârstă de 33 de ani, este liber de contract, după încheierea colaborării cu echipa de fotbal din Qatar, Muaither SC.



Emilia Stroe: „El se consumă mult”

Mama lui Denis Alibec, Emilia Stroe, a dezvăluit motivul pentru care fiul său a refuzat oferta propusă de FCSB, spunând că decizia are legătură cu o întâmplare din trecut, în care atacantul a fost criticat de patronul Gigi Becali, deși evolua cu semipareză.

„Eu nu am vrut să se întoarcă la Steaua din cauza lucrurilor care s-au întâmplat acolo. A făcut semipareză și domnul Becali spunea că se alintă. Copilul meu avea jumătate de față strâmbă.

El se consumă mult și nu vrea să împărtășească cu nimeni prin ce trece.”, a declarat Emilia Stroe, la „Liga Digi Sport”.

Gigi Becali nu a ezitat să îi răspundă acesteia, declarând că viitorul lui Denis Alibec nu ar trebui să fie decis de către mama sa, chiar dacă apreciază faptul că o ascultă.

Becali: „Să îți zică mama ta unde să mergi să joci fotbal...”

„Eu nu puteam să spun că se alinta pentru că își revenea după semipareza lui. Eu poate că am zis că se alinta, dar nu legat de semipareză. Eu am zis că se alinta la altceva. Acum spun și eu un lucru. E foarte bine că ascultă de părinți și de mama.

La 35 de ani, tată... Să îți zică mama ta unde să mergi să joci fotbal... Eu ascult sfaturile mamei, dar dacă îmi zice să nu vând un fotbalist pe 5 milioane, eu îl vând. El mi-a spus: ‘I-am promis regelui’.

El a fost în cantonament acolo. Nu e problemă. El are posibilitatea să joace în Liga Campionilor. Asta e. Să fie sănătos și el, și mama lui”, a declarat Gigi Becali, la digisport.ro.

CITEȘTE ȘI Denis Alibec, apărat de mama sa: „Atunci nu am fost de acord!”

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel