Tenismena britanică urmărește să își înceapă pregătirea pentru suprafețele de iarbă și zgură, după ce a decis să nu participe la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros.
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a retras din turneul de la Roland Garros, pentru a se putea concentra pe sezonul de iarbă și pe cel de hard, care va urma, potrivit site-ului WTA.
Britanica de origine română, care se află în prezent pe locul 212 în lume, intrase inițial pe tabloul calificărilor la turneul de Grand Slam pe zgură de la Paris, care debutează luni. Clasamentul ei special (103 WTA) nu a fost destul de bun pentru a intra pe tabloul principal de simplu, care va începe duminică.
„E important pentru mine să formez o bază. Voi folosi timpul pentru o pregătire sănătoasă înaintea sezonului de iarbă și a celui de hard, pentru a-mi oferi șansa de a fi în formă tot restul anului”, a transmis fosta campioană de la US Open 2021.
Răducanu începuse bine sezonul de zgură, cu două victorii pentru echipa Marii Britanii în calificările Billie Jean King Cup, în aprilie, iar apoi a atins sferturile de finală la Stuttgart.
Cu toate acestea, Rărducanu nu a mai jucat de la meciul pierdut în primul tur la Madrid în fața argentiniencei Maria Lourdes Carle (83 WTA), meci după care a declarat presei că se simte „epuizată mental și fizic”, potrivit Agerpres.
Aceasta nu a beneficiat de un wild-card din partea organizatorilor de la Roland Garros, fiind nevoită să treacă de rundele de calificare, pentru a ajunge pe tabloul principal al turneului. Se pare că Răducanu a decis să nu mai participe deloc la competiția din Franța, oficialii oferind opt invitații speciale tenismenelor, dintre care șase le-au fost acordate jucătoarelor franceze.
Nici Simona Halep, campioana din 2018 de la Roland Garros, nu a primit wild-card din partea organizatorilor.
CITEȘTE AICI Ce jucătoare beneficiază de wild-card la Roland Garros
Confruntată cu numeroase critici din partea fanilor tenisului după perioada dificilă pe care o traversează în ultimii trei ani (de la câștigarea turneului american de Mare Șlem), se pare că britanica nu a scăpat de comentariile internauților nici de această dată.
Aflând decizia de a nu juca în calificările turneului major din capitala Franței, fanii „sportului alb” au pornit o cursă puternică de a-i pune la îndoială șansa Emmei de a reveni la nivelul arătat la US Open 2021. Aceștia consideră că Răducanu nu dorește să își strice imaginea față de sponsorii săi importanți, într-o eventuală înfrângere din cadrul calificărilor.
I've tried to be positive about Emma this year but thus just confirms the worst fears, she just won't risk her "brand" by being knocked out in qualifiers. Tennis is not her number 1 priority. Pity
— Justin Stone (@justindstone38) May 19, 2024