Gheorghe Hagi refuză să dea numele noului stadion din Constanţa. Antrenorul celor de la Farul Constanţa a spus că numele său este legat deja de Academia Hagi.
"Nu cred că stadionul îmi va purta numele. Acesta trebuie să fie al Constanţei. Trebuie să aibă un alt nume, nu al meu.
Eu am o academie, mi-am dedicat eforturile acolo. Deja am numele meu asociat cu ceva concret, stabil. Am investit tot acolo. O spun public, chiar dacă se speculează în acte numele meu. Acolo trebuie să vină un sponsor, un nume, să se obțină niște fonduri. Un stadion trebuie întreținut. Nu trebuie să ai doar cheltuieli, ci și venituri. E important ca la Constanţa să se gândească la un sponsor de anvergură. Și eu mi-aș dori acest lucru. Trebuie să generăm venituri pentru a acoperi costurile”, a declarat Hagi în cadrul unei conferințe de presă.
”Pentru mine, pentru toţi din generaţia mea, Ilie Năstase a fost un idol. El ne-a inspirat, ne-a arătat că poţi fi cel mai bun.
A reprezentat România la cel mai înalt nivel. A fost un sportiv de nota 10, a făcut la maximum tot ce a făcut pe teren. El în afară de jucat tenis, el avea şi o tehnică foarte bună. Atât cu racheta, cât şi cu mintea.
Mă bucur că s-a făcut acest film, sper să vină toată lumea şi să vadă un campion din toate punctele de vedere, tehnică, personalitate, creativitate, de toate.
E important că el a lăsat ceva în urmă, o amprentă, un exemplu foarte bun pentru cei tineri. Toţi cei care vor să devină jucători de tenis văd că se poate, se poate să ajungi cel mai bun
Ilie Năstase a fost un jucător de excepţie, un geniu, vedea lucrurile cu o secundă înaintea celorlalţi.
Asta înseamnă să fii campion, să vezi lucrurile înaintea celorlalţi”, a spus Hagi.