Fotbal international Inter Milano, din nou campioană cu Simone Inzaghi pe bancă. „Acest succes îl împărtășesc cu toți!”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, își adaugă în palmares încă un titlu de campion la cârma formației italiene.



Cifre impresionante pentru Simone Inzaghi

Simone Inzaghi, antrenorul echipei Inter Milano, pe care a condus-o în acest sezon la câștigarea titlului de campioană a Italiei la fotbal, a evidențiat luni seară, după victoria în fața rivalei AC Milan (2-1), cele șase trofee cucerite de la sosirea sa la gruparea „nerazzurra”, pe care a condus-o totodată până în finala Ligii Campionilor.

„Privesc înapoi și văd trei ani cu șase trofee și o finală a Ligii Campionilor. Contez pe disponibilitatea jucătorilor mei, care mi-au oferit totul pe teren și în afara sa. Toți ne-am adus contribuția și așa se câștigă trofee”, a declarat Inzaghi, la finalul derby-ului de pe San Siro.


„Este o noapte frumoasă. O dedic familiei mele, copiilor mei, soției mele și părinților mei, care au fost fundamentali. Acest succes îl împărtășesc cu toți”, a adăugat el.

Inzaghi a avut cuvinte frumoase și la adresa rivalilor săi de luni: „Victoria în fața Milanului este ceva ce va fi amintit. Vreau să subliniez prestația celor de la AC Milan, care nu au avut o misiune ușoară. În acești trei ani, Milan a fost o mare rivală și va continua să fie.”

Inter Milano a cucerit în acest sezon al 20-lea său titlu de campioană a Italiei, fiind al doilea club ca număr de trofee în Serie A, după Juventus Torino, care are în palmares 36 de „scudetti”, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel