Superliga Romaniei Copiii dau clasă galeriei violente a „câinilor roșii”. Dinamo București face remiză cu Petrolul Ploiești, în aclamațiile micilor fani

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Dinamo București - Petrolul Ploiești a fost ultimul meci din runda a doua a play-out-ului Superligii, scor 1-1. Jucătorii alb-roșii nu au fost susținuți de galerie în partida de pe Arcul de Triumf, din cauza deciziei privind desfășurarea a patru meciuri de pe teren propriu fără suporteri. Cu toate acestea, jucătorii „câinilor roșii” au triumfat în prezența copiilor aflați pe stadion, care i-au încurajat neîncetat.



Fără succes pentru Dinamo

Meciul dintre Dinamo și Petrolul din această seară a oferit un spectacol minunat în tribune, unde doar copiii au putut participa la partida de acasă a alb-roșilor, după decizia Comisiei de Disciplină a FRF, care a amendat și totodată sancționat clubul bucureștean și pe cel arădean (UTA) cu 100.000 lei și desfășurarea a patru meciuri pe teren propriu fără spectatori. Cu toate acestea, decizia inițială a Comisiei a putut fi modificată într-o oarecare măsură, prin prisma prezenței micilor fani pe stadion.

Primul gol al partidei a fost reușit de Gabriel de Moura (min. 39), el primind pasă de la Georgi Milanov. Acesta a fost primul gol în tricoul „câinilor” a brazilianului. 

După mai bine de 9 minute de așteptare a deciziei VAR, Petrolul Ploiești a primit penalty, în prelungirile celei de-a doua reprize. Gheorghe Grozav a fost jucătorul „lupilor galbeni” care a egalat scorul în minutul 90+13, în urma deciziei centralului de a acorda lovitură de la 11 metri pentru ploieșteni. Ionuț Amzăr a fost cel care l-a faultat în careu pe Alexandru Musi.

Vocile puternice ale celor mici s-au auzit pe toată arena

Copiii care au susținut astăzi echipele de fotbal au fost îmbrăcați în culorile cluburilor, fiind totodată dotați cu steaguri. Micii fani ai „câinilor” au fost conduși de un lider cu portavoce. Ei au scandat numele echipei și au cântat melodii ale peluzei dinamoviste.

Nici fanii celor de la Petrolul Ploiești nu s-au lăsat mai prejos, scandând în mod ironic la adresa dinamoviștilor:

„La Dinamo și la Cluj, băieții se dau cu ruj!” sau „Serie B!”.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?