Fotbal 135 de morți în Guineea, după conflictul izbucnit în timpul unui meci de fotbal

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Majoritatea victimelor au sub 18 ani, iar cel puțin alte 50 de persoane sunt date dispărute.



135 de morți în „busculada mortală” din Guineea

Bilanțul morților în tragedia produsă în timpul unui meci de fotbal din Guineea a crescut la 135, au declarat organizațiile locale pentru drepturile omului.

Majoritatea victimelor au sub 18 ani. În plus, mai multe persoane au fost rănite, în timp ce cel puțin 50 sunt date dispărute.

Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, noul număr de victime a fost stabilit pe baza informațiilor de la spitale, morgi, paznici de cimitire, preoți și imami, precum și martori oculari.

Luni, guvernul din Guineea a declarat că 56 de persoane și-au pierdut viața în „busculade mortale” produse în urma contestării de către suporteri a deciziilor arbitrului partidei respective.

Tragedia s-a produs la duminică la Nzerekore, după ce arbitrul i-a arătat cartonașul roșu unui jucător al echipei Labe, a scorul de 0-0. Fanii lui Labe au început să arunce cu pietre, iar forțele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene, producând panică în masă. Nu este încă clar dacă decesele au fost cauzate în principal de o fugă a suporterilor.

Premierul Bah Oury a transmis condoleanțe familiilor victimelor în numele guvernului țării din Africa de Vest și a anunțat deschiderea unei anchete asupra tragediei.

Meciul a făcut parte dintr-o campanie politică a juntei militare la putere în Guineea, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel